Guvernul va lansa un site despre istoria comunismului: „Avem nevoie de gândire critică”

Sursa foto: Pinterest

Șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, a spus că, în campaniile de dezinformare care au vizat România „idealizarea” comunismului a fost un mesaj central. Oficialul a făcut aceste declarații după prezentarea sondajului INSCOP, care a măsurat nivelul de nostalgie după comunism existent în România. De asemenea, Mihai Jurca a anunțat că Guvernul va crea un site, unde vor fi demontate miturile legate comunism într-un limbaj care să fie atractiv pentru tineri, relatează Agerpres. Site-ul va fi lansat la toamnă, la începutul anului școlar 2025-2026, care va fi primul în care elevii vor studia istoria comunismului în România. 

Nostalgia față de comunism, consecința campaniilor de dezinformare

Mihai Jurca crede că explicațiile sunt multiple: lipsa de informație, lipsa de educație, dar și acțiuni de dezinformare.

„Suntem astăzi aici nu pentru a sărbători o reuşită, ci pentru a vedea o situaţie pe care, sincer, eu personal, deşi nu am trăit foarte mult în comunism, nu aş fi crezut că o voi întâlni. (…)

Trăim vremuri complicate şi, pe lângă lipsa de informaţie sau educaţie, cred că există şi o componentă a unor acţiuni de dezinformare clar ţintite în această direcţie.

Mihai Jurca a declarat că studiul, realizat la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, arată o imagine „destul de reală, dar în acelaşi timp îngrijorătoare” privind societatea românească.

„Trebuie să nu uităm că parcursul României din ’89 până în prezent a fost posibil datorită eforturilor depuse constant în slujba democraţiei. Or, cifrele ne arată că, din păcate, mulţi dintre români au în continuare aprecieri pozitive faţă de Nicolae Ceauşescu sau faţă de regimul comunist, cu toate că majoritatea românilor recunosc în acelaşi timp că acelaşi regim este responsabil de crime şi abuzuri”, a afirmat Jurca.

Mihai Jurca a invitat mediul academic să reflecteze asupra acestor aspecte. El a pledat pentru contracararea dezinformării, manipulării şi mitologizării trecutului, printr-un efort comun din partea Guvernului, mediului academic şi ONG-urilor.

„Avem nevoie de gândire critică şi rezilienţa societăţii în faţa acestor flageluri care sunt prezentate şi au rezonanţă. Trebuie, aşadar, să lucrăm împreună – Guvern, mediu academic, ONG-uri – pentru ca realităţile dureroase ce consacră această pagină a istoriei noastre recente să nu fie uitate şi, mai grav, să nu se metamorfozeze în nostalgii vizavi de un trecut pozitiv”, a spus el.

Guvernul va crea un site pentru a demonta miturile privind comunismul

Mihai Jurca a adăugat că, la nivelul Guvernului, este în curs de elaborare Planul naţional pentru conştientizarea crimelor comunismului din România.

El i-a cerut directorului executiv al IICCMER, Daniel Şandru, să depună toate diligenţele pentru finalizarea Memorialului „Închisorii Tăcerii” de la Râmnicu Sărat şi a Centrului Educaţional privind Comunismul în România.

În acest sens, urmează să fie creat un site, pe care vor fi abordate cele mai cunoscute mituri privind perioada comunistă, prin texte scrise într-un limbaj „accesibil şi atractiv” pentru tineri.

„Site-ul vrem să fie lansat în toamna acestui an, moment în care elevii vor începe să studieze disciplina obligatorie ‘Istoria comunismului în România’”, a spus el.

Recent, un moment care a devenit viral pe rețelele sociale, semn că tinerii nu înțeleg rolul jucat de Nicolae Ceaușescu în istoria țării noastre, a avut loc la Beach, please. Acolo, Selly, organizatorul festivalului, a fost întâmpinat de tinerii participanți cu scandarea „Ceaușescu”. Vloggerul devenit om de afaceri a explicat la Antena 3 CNN de ce au folosit adolescenții acest apelativ.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: