Peste 200 de replici seismice au fost înregistrate luni în vestul Turciei, la câteva ore după ce regiunea a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 6,1, transmite agenţia DPA, potrivit Agerpres.
Agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor (AFAD) a declarat că a înregistrat 237 de replici, dintre care zece cu o magnitudine de cel puţin 4. Numeroşi locuitori şi-au petrecut noaptea sub cerul liber sau în maşini de teama unor noi cutremure, au relatat media turce. Epicentrele au fost localizate în districtul Sindirgi din provincia Balikesir, unde cel puţin o persoană a murit şi alte 29 au fost rănite în urma cutremurul principal, de duminică.
Potrivit AFAD, cutremurul a avut loc la o adâncime de 11 kilometri, iar Centrul German de Cercetare Geoştiinţifică (GFZ) a înregistrat magnitudinea seismului la 6,19, la o adâncime de 10 kilometri. Cutremurul s-a produs în jurul orei 19:53, iar mişcările seismice au fost resimţite până la Istanbul şi Izmir, la peste 200 de kilometri distanţă de epicentrul din provincia Balikesir, a declarat AFAD. Potrivit ministrul turc de Interne, Ali Yerlikaya, mai multe persoane au fost scoase de sub dărâmături. Un bărbat de 81 de ani a murit din cauza rănilor suferite. Ministrul a precizat că 29 de persoane au fost rănite, iar 16 clădiri s-au prăbuşit.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News