Harghita: Incendiu violent, care a cuprins o casă şi anexe gospodăreşti, stins după patru ore

112 pompierii
Sursă foto: Facebook

Pompierii din Harghita au acţionat, sâmbătă după amiază, timp ce peste patru ore pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins o casă, un grajd şi o bucătărie de vară. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Incendiul a cuprins o casă de locuit, un grajd şi o bucătărie de vară din localitatea Tulgheş. Iniţial, la faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Corbu, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
Întrucât focul cuprinsese casa de locuit şi anexele din imediata apropiere, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, au fost alertate şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile Tulgheş, Borsec şi Corbu. Ulterior, la locul incendiului a fost trimis şi un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Topliţa,  cu o autospecială de stingere.
Proprietara casei a suferit un atac de panică, iar şi o a doua persoană, un bărbat, a suferit arsuri uşoare, la faţă şi mâini, refuzând transportul la spital.
Echipajele de salvatori au scos trei butelii de aragaz din bucătăria de vară. Pompierii au localizat incendiul rapid, evitând astfel extinderea, însă a fost nevoie de patru ore pentru lichidarea acestuia. Focul a fost complet stins în jurul orei 19:00.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: