Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat valabilă joi în Banat, sudul Crișanei și al Olteniei, sudul și centrul Munteniei precum și în sudvestul Dobrogei.
Astfel, potrivit meteorologilor, joi (21 august) în Banat, sudul Crișanei și al Olteniei, sudul și centrul Munteniei precum și în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sud-vestice.
În noaptea de joi spre vineri, în vest și nord-vest, iar vineri mai ales în jumătatea nordică a țării vor fi manifestări de instabilitate atmosferică.
Vineri (22 august) va fi caniculă și disconfort termic ridicat în sudul și sud-estul teritoriului.

Prognoză specială pentru intervalul 21.08.2025, ora 12:00 – 21.08.2025, ora 21:00
Vremea va deveni caniculară, condiții în care disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în creștere față de intervalul anterior, se va situa în jurul valorii de 35 de grade.
În intervalul 21 august, ora 12 – 21 august, ora 21, municipiul București se va afla sub incidența unei atenționări meteorologice cod galben ce vizează canicula și disconfortul termic ridicat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News