Hocus-pocus cu tarifele RADET. Firea umflă facturile să salveze fuziunea cu ELCEN EXCLUSIV

Tarifele practicate de RADET ar putea să crească, în medie, cu 32%, dar creșterea nu va fi suportată direct de consumatori, urmând să fie acoperită printr-o creștere a subvenției acordate din bugetul local.

Chestiunea este privită cu reticență de către reprezentanții ONG-urilor care monitorizează constant modul în care Primăria Municipiului București își construiește bugetul anual și îl distribuie apoi către direcțiile din subordine.

Populism absurd

Nu au de unde să taie decât de la investiții, la cum merge treaba în București”, reclamă Elena Calistru, reprezenatntul Funky Citizens, într-o declarație exclusivă dată PSNews.ro.

Din punctul meu de vedere este o chestiune discutabilă. În București, nivelul salariilor este mult mai mare decât în țară și avem deja una dintre cele mai mari subvenții acordate.

Mi se pare că ne ducem în zona de populism absurd. 32% reprezintă o creștere enormă. Deja suntem acum la un prag de aproximativ 500 milioane de lei, iar noua influența în subvenționarea creșterii tarifelor adaugă o sarcină de încă 150 de milioane pe bugetul local”, explică Calistru.

RADET justifică majorarea tarifelor de transport și distribuție prin creșterea prețurilor practicată de furnizorul ELCEN, aflat în subordinea Ministerului Economiei. Noul plan tarifar a primit deja acordul ANRE, printr-o decizie dată de autoritatea de reglementare încă de la începutul lunii iulie.

În cazul în care se vor adopta tarifele și prețurile avizate pentru serviciile efectuate de RADET, în condițiile în care prețul energiei termice furnizate populației rămâne nemodificat, va fi necesară suplimentarea veniturilor RADET, cu circa 137.300. 000 lei/an”, precizează economiștii Primăriei Capitalei.

La această sumă se adaugă alte 13, 9 milioane lei anual, din subvenționarea prețului la energia termică produsă în Centrala Termică de la Casa Presei Libere și în Centralele Termice de Cvartal, după cum menționează actul înaintat spre vot consilierilor generali.

Consumatori captivi

În plus, RADET pare să aibă o politică nouă în a ține consumatorii captivi, avizele solicitate în ultimele luni pentru deranșarea din sistemul centralizat de termoficare fiind întârziate în mod nejustificat.

Este un nou fenomen și ne-a fost sesizat de mai mulți cetățeni. Procesul de avizare a cererilor de debranșare întârzie în mod nejustificat. Este o chestiune prin care împiedică debranșările până în luna septembrie-octombrie când încep probele în rețea, iar din acel moment, consumatorii nu se mai pot debranșa.

Nici nu știu cum să numesc chestia asta. Un război birocratic prin care să păstreze mai mulți consumatori și să justifice unele cheltuieli ale regiei”, susține reprezentanta Funky Citizens.

RADET este o societată aflată în insolvență, ca urmare a unui prost management al regiei, încă din momentul în care ajuns în patrimoniul Primăriei Municipiului București. Cele mai mari datorii le înregistrează, bineînțeles, către furnizorul principal de energie termică, ELCEN.

Pentru a-și justifica în continuare existența, RADET are nevoie de un număr aproximativ constant de consumatori. Noile blocuri construite în capitală nu se mai racordează însă la sistemul centralizat de termoficare, fiecare unitate locativă fiind dotată cu centrală de apartament.

În aceste condiții, menținerea consumatorilor în sistem, chiar și prin tertipuri birocratice, poate fi privită ca o metodă de a justifica existența mamutului supraîndatorat din curtea Primăriei Generale.

De atfel, chestiunea probelor de presiune în rețea, moment din care se blochează procedura de debranșare, pare să fi debutat mai devreme în acest an, locuitorii din sectorul 3, zona Titan fiind deja lipsiți de apă caldă de 5 zile, fără nicio justifiacre sau notificare prealabilă.

Una dintre victime, Nora Dincă, prezentator al postului Realitatea TV, a afișat deja pe pagina sa de Facebook  o postare plină de nervi în care se plânge de proastele servicii ale furnizorului de energie termică și apă caldă din București.

FAPT DIVERS, România, Bucureşti, capitală europeană, 2017. A patra zi fără apă caldă. Nu ştie nimeni nimic. O fi revizie, o fi o defecţiune?… A patra zi de duş cu apă rece. Nu-i bai pentru mine, e vară, e plăcut, încă duc. Dar azi e musai să mă spăl pe cap. Insist. Apa rece curge în neştire pe ţeava de apă caldă. 30 de minute. Se face şi mai rece. O voi plăti la preţ de apă caldă, desigur.


A patra zi de sunat la Radet, numărul de avarii şi calitate agent termic, sector 3. După 50 de minute!!! -nu, nu e un fel de-a spune, 50 de minute, pe ceas- de ascultat în buclă melodii şi „momentan, toţi operatorii noştri sunt ocupaţi, apelul dvs va fi preluat în cel mai scurt timp” apelul îmi este respins, intră ton de ocupat. O iau de la capăt. Deja mi-e teamă c-o să-mi răspundă cineva. De mine mi-e teamă”, povestește Nora Dincă.

Fuziune la limită

O soluție pentru salvarea de moment a RADET constă în fuziunea cu ELCEN, prin achiziționarea de către Primăria Generală a pachetului majoritar de acțiuni deținut de Ministerul Energiei la producătrorul de energie care este și principal furnizor de energie termică al RADET.

Suma propusă de Primăria Generală în această achiziție, 155 milioane euro, este de 4 ori mai mică decât datoria înregistrată de RADET către furnizor, chestiune care a ridicat un val de proteste din partea Opoziției, care a catalogat afacerea drept „furt din avuția națională”.

Scandalul, ca și probabilitatea ca noua entitate rezultată din fuziunea celor două societăți să se dovedească o gaură fără fund rămâne, cel puțin atâta vreme cât și va fi lăsată administrarea unor vremelnici edili.

Pe de altă parte, noile tarife anunțate de RADET ar putea ascunde o capitalizare masctă sub form asubvenționării costurilor de termoficare pentru populație, lucru care ar putea ajuta RADET să reducă nivelul datoriilor înregistrate față de ELCEN și ANAF. În plus, un număr relativ constant de consumatori raportat în ultimii ani, ca și o creștere a tarifelor practicate, permite ca, în 2018, regia de termoficare din București să solicite un credit pentru achitarea datoriilor, lucru care ar debloca și fuziunea cu ELCEN.

Soluția pare mai degrabă o găselniță a celor din ministerul Energiei și a consilierului onorific al premierului, Gheorghe Piperea, decât una imaginată de experții Gabrielei Firea, aceștia neidentificând în ultimii 7 ani nicio variantă prin care să achite datoria istorică față de furnizorul de energie.

Pntru moment, Firea va mima subvenționarea costurilor cu energia termică distribuită populației, însă, cel mai probabil, prețul gigacaloriei va începe să crească treptat în anii următori, evoluând de la aproximativ 170 lei, cât este în prezent, spre 250 de lei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: