Hunedoara: PNL a depus listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare

Sursa foto: Călin Petru Marian

Conducerea organizaţiei judeţene Hunedoara a Partidului Naţional Liberal (PNL) a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Judeţean, lista candidaţilor la alegerile parlamentare din acest an, primul loc la Senat fiind ocupat de fostul prefect al judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, iar la Camera Deputaţilor de către deputatul Vetuţa Stănescu, preşedinte al filialei judeţene PNL.

„Venim în faţa electoratului cu o listă completă de candidaţi, o listă de oameni care au dezvoltat cariere profesionale de succes în domeniile în care activează. Sunt oameni de care sunt sigură că pot să-şi aducă un aport extraordinar la binele comunităţilor locale şi al judeţului Hunedoara. Promisiunea pe care o facem astăzi cetăţenilor este aceea de a face legi bune în Parlamentul României, legi pentru toţi oamenii. PNL militează pentru familie, pentru sănătate, pentru respectarea drepturilor omului şi pentru o bună administrare a acestui judeţ şi a întregii ţări”, a declarat preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, deputatul Vetuţa Stănescu.

Lista candidaţilor PNL Hunedoara la Senat este deschisă de fostul prefect al judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, urmat de primarul comunei Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie, şi de Andreea Ardeleanu, medicul Ioan Dorin Petrui, şeful secţiei de pneumologie din Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, şi Ionela Emilia Iliasă.

La Camera Deputaţilor primul loc pe listă este ocupat de preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, deputatul Vetuţa Stănescu, urmată de primarul comunei Baru, Daniel Răducanu. Următoarele locuri pe listă sunt ocupate de Dan Constantin Marinescu, Horia Flavius Jurca, Ioan Dorin Popa, Cristian Ioan Tiric, Nelu Ardelean şi Adriana Almăşan.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: