IGI: Cetăţeni străini care intraseră ilegali în România – îndepărtaţi de poliţişti către ţările de origine

Sursa: freepik.com

Un număr de 14 bărbaţi din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt şi Pakistan, care intraseră ilegal în România, au fost îndepărtaţi din România către ţările de origine, a informat, duminică, Inspectoratul General pentru Imigrări.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, poliţiştii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică Arad au desfăşurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 14 străini, toţi bărbaţi. Dintre aceştia şapte sunt din Bangladesh, patru din Sri Lanka, doi din Egipt şi unul din Pakistan.

Persoanele în cauză au intrat legal în România în perioada noiembrie – decembrie a anului 2023, în scop de angajare în muncă, iar la scurt timp după intrarea în ţară au fost depistate de poliţiştii de frontieră în trecere ilegală a frontierei de stat, menţionează sursa citată, care adaugă că, după depistare, acestea au fost predate poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru dispunerea de măsuri de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul ţării noastre.

La finalizarea procedurilor, Inspectoratul arată că străinii au fost escortaţi până la Aeroportul Internaţional Cluj unde au fost îmbarcaţi pe curse comerciale către ţările de origine.

La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 194/ 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: