Igor Dodon, convins de victoria partidelor pro-ruse la alegerile de anul viitor din Moldova

Sursa foto: președinție.md

După ce votanții i-au acordat un nou mandat președintei Maia Sandu și au ales un viitor în Uniunea Europeană, în 2025 vor câștiga partidele pro-ruse, spune Igon Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și fost președinte al țării. Dodon vrea ca viitorul guvern să meargă la Moscova pentru negocieri și să anuleze sancțiunile impuse Rusiei.

În Republica Moldova sunt programate alegeri parlamentare la jumătatea anului 2025, iar unul dintre cei mai importanți politicieni pro-ruși, Igon Dodon, susține că viitorul guvern va fi câștigat de actuala opoziție și va duce la o apropiere de Moscova.

„Vom restabili relațiile cu Rusia. Consider că guvernul care se va forma după alegerile parlamentare ar trebui să meargă la Moscova pentru negocieri. Garantăm acest lucru. Vom anula toate sancțiunile care nu corespund intereselor noastre naționale, începând de la reluarea zborurilor directe către Moscova și terminând cu transferuri de bani”, a spus Igon Dodon într-un mesaj video publicat pe canalul său Telegram.

Liderul Socialiștilor a amenințat și că va investiga procesele electorale din 2024. Dodon o acuză pe Maia Sandu de fraudarea alegerilor, atât în țară cât și în diasporă.

„Maia Sandu crede că a câștigat aceste alegeri prin fraudă în țară și încălcări masive în afara Republicii Moldova. Dar cred că în curând vom avea mai multe informații documentate și recunoașterea modului în care au avut loc de fapt aceste alegeri”, a mai spus fostul președinte moldovean.

Tentativele de fraudă a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova sunt însă atribuite serviciilor secrete rusești, pe fondul unei rețele masive de plăți pentru voturi.

„Avem informații concrete despre mai bine de 140 și ceva de mii de conturi deschise pentru transferuri de bani. Deci, conturi care sunt gestionate în această aplicație. Intenții sunt, cu siguranță, deci să nu credeți că atât de ușor se va renunța la comiterea acestei infracțiuni pe ultima sută de metri a desfășurării campaniei electorale, însă vreau să vă asigur că acțiunile organelor de urmărire penală sunt permanente, inclusiv fiind direcționate pentru comiterea infracțiunilor electorale”, declara procurorul general al Republicii Moldova la finalul lunii octombrie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: