Poliţiştii de frontieră au descoperit la intrarea în ţară, în primele două luni ale acestui an, aproximativ 1.475 de tone de deşeuri, înregistrându-se o creştere de peste două ori, comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează sâmbătă Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Astfel, au fost descoperite metale – 230.200 kg, textile/îmbrăcăminte – 185.000 kg, plastic – 155.700 kg, cauciuc (anvelope) – 120.000 kg, alte materiale precum deşeuri amestecate, carton, acumulatori, componente auto, electrocasnice – 575.500 kg, precizează IGPF, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea combaterii introducerii în ţară a transporturilor ilegale de deşeuri, procedând la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.
„Din punct de vedere procedural, poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară. În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare”, precizează IGPF.
Un caz semnificativ, conform sursei citate, a fost înregistrat la data de 7 februarie, când poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Borş II şi Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentaţii Protecţiei Consumatorului Bihor, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu aproximativ 65 tone de deşeuri care proveneau din Germania, Anglia şi Ungaria.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News