IGPF: Peste 15.600 de ucraineni au intrat marți în România

Refugiați ucraineni
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / CASIAN MITU

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 141.213 de persoane, dintre care 15.584 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 332.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 86.200 de mijloace de transport, potrivit Agerpres.

Începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 5.712.439 cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă punctele de trecere şi „frontiera verde” poliţiştii de frontieră au constatat 93 de fapte ilegale (47 infracţiuni şi 46 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 131.500 lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 662.800 lei.

Tot marţi, nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 30 cetăţeni români din diferite motive legale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL