Oligarhul fugar Ilan Şor îi spune ambasadorului UE în R. Moldova să “dispară”

Ilan Sor
Sursa foto: Photo: - Dumitru Doru

Oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare de un miliard de dolari din R. Moldova, a cerut ca reprezentantul Uniunii Europene la Chişinău, ambasadorul Janis Mazeiks, să fie declarat persona non grata pe teritoriul ţării. Într-o replică acidă, diplomatul l-a îndemnat pe Ilan Şor să revină în Moldova, pentru că aici „îşi poate petrece următorii 15 ani fără să îşi schimbe locaţia”.

Ilan Şor, care se sustrage de la executarea pedepsei ascuzându-se – cel puţin până de curând – în Israel, ţară al cărei cetăţean este, a fost deranjat că diplomatul european s-ar fi referit la echipa sa şi la cea a partidului prorus „Şansă”, pe care îl finanţează, cu calificativul „grup infracţional organizat”.

„Mă întreb ce forţe l-au obligat pe ambasadorul UE, Jānis Mažeiks, să arunce cu noroi în politicienii moldoveni. Acesta a decis să se amestece în treburile interne ale ţării mele şi i-a numit pe cei mai altruişti şi oneşti politicieni din echipa mea şi din Partidul Şansă „grup infracţional organizat”. (…) Mažeiks şi oamenii lui ar trebui să fie imediat declaraţi persona non grata. Ei abuzează de statutul lor pentru a influenţa situaţia politică de la noi sub pretextul „sprijinirii democraţiei”, dar de fapt îi încalcă fundamentele. (…) Pleacă din ţară, nerespectat domn Mažeiks!”, a scris Şor pe Facebook, în română şi rusă, postând o fotografie cu ambasadorul UE pe care este scris cu litere mari „DISPARI”.

Reprezentantul UE în Moldova, ambasadorul Janis Mazeiks, i-a dat replica lui Ilan Şor într-o postare sarcastică făcută în limba română pe Facebook. „Este îmbucurător să văd că un infractor condamnat vrea să plec din Republica Moldova. Înseamnă că facem exact ceea ce trebuie, ajutând statul să scoată banii murdari din politica moldovenească. Oricum, sunt sigur că mulţi moldoveni şi-ar dori ca „cel mai altruist şi onest politician” să revină în Moldova, unde îşi poate petrece următorii 15 ani fără să-şi schimbe locaţia”, a transmis ambasadorul.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: