Ilie Bolojan, amenințat cu moartea de susținătorii lui Călin Georgescu: „Vă dău cu capul de bordură”

Sursa foto: Inquam Photos

Ilie Bolojan, amenințat cu moartea de susținătorii lui Călin Georgescu. După o serie de jurnaliști, judecători sau șefi ai serviciilor secrete, acum a venit rândul președintelui interimar, Ilie Bolojan să fie amenințat cu moartea de susținătorii prorusului Călin Georgescu.

Un așa-zis „influencer” cunoscut pe TikTok sub numele de „florin-cry” a lansat mesaje violente la adresa lui Bolojan, într-un videoclip care a acumulat rapid peste 100.000 de vizualizări înainte de a fi șters.

În videoclipul viral, „florin-cry” și-a manifestat furia față de Ilie Bolojan, recurgând la amenințări directe și limbaj agresiv.

Ilie Bolojan, amenințat cu moartea de fanatizații lui Călin Georgescu: „Vă dău cu capul de bordură”

„Vă iau familia și v-o dau, uite așa, cu capul de bordură. Ca să înțelegeți… Ce iubești tu pe lumea asta, să ți-o iau eu și toți câteva milioane de români. Să ți-i luăm și să-i dăm uite așa cu capul de bordură”, a spus influencerul.

Motivul acestei reacții ar fi fost o declarație a lui Ilie Bolojan, în care s-a referit la Călin Georgescu drept „celălalt candidat”, fără a-i pronunța numele.

În videoclip, „florin-cry” și-a întrerupt în mod repetat discursul pentru a-l înjura pe Bolojan, subliniind că este inadmisibil ca numele lui Călin Georgescu să nu fie menționat explicit.

„De ce ai zis, băi, că Elena Lasconi va fi în turul doi cu celălalt candidat? Vă stă în gât să-i pronunțați numele lui Călin Georgescu?”, a mai spus influencerul, potrivit RomâniaTV.

Amenințările la adresa lui Ilie Bolojan, încurajate de alți internauți

Comentariile la videoclip au fost în mare parte favorabile prorusului Călin Georgescu, iar mulți utilizatori au încurajat mesajele violente.

„Te susțin, bravo, eu nu pot să dau pomelnice că mă elimină, dă tu că te susțin”, a scris un utilizator.

Alții au anunțat participarea la viitoare proteste pentru susținerea lui Georgescu.

„Domnule dragă, a fost o plăcere să ascult «laudele» adresate și sunt de aceeași părere. Multă sănătate, ne reunim la protest. Călin Georgescu președinte”, a scris un alt internaut.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: