Într-o declarație de presă, făcută luni la prânz, după întâlnirea cu liderii partidului, Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal (PNL), a abordat subiecte importante legate de alegerile prezidențiale și guvernare.
Referitor la alegerile prezidențiale, Bolojan a spus:
„Domnul vicepremier Cătălin Predoiu a primit mandat să promoveze documentația necesară adoptării în ședința de guvern din această săptămână a calendarului electoral pentru organizarea alegerilor prezidențiale în data de 4 mai anul acesta, turul întâi, și pe data de 18 turul al doilea, în așa fel încât, odată cu adoptarea de către Guvern acestui calendar, toate discuțiile care sunt legate de lungimea acestei stări de provizorat să poată fi încheiate și să existe un calendar predictibil pentru organizarea acestor alegeri”.
Despre desemnarea candidatului PNL la președinție, Bolojan a adăugat:
„Biroul Executiv a votat cu unanimitate de voturi convocarea forului statutar pentru pentru data de 26 ianuarie, în așa fel încât domnul Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției, să fie candidatul susținut de Partidul Național Liberal în alegerile prezidențiale. Avem încredere în calitățile domnului Crin Antonescu, în experiența pe care a acumulat-o și Partidul Național Liberal va face tot ceea ce va fi posibil în această perioadă de precampanie și de campanie pentru a comunica alegătorilor rațiunile pentru care susținem această decizie și pentru ca dânsul să intre în turul al 2-lea și să câștige alegerile prezidențiale.”
Noi reduceri de cheltuieli
În ceea ce privește guvernarea, Bolojan a subliniat importanța măsurilor economice și financiare pentru anul în curs: „Suntem într-un an dificil din punct de vedere al echilibrelor bugetare. Am încheiat anul cu un deficit mare. Avem un angajament de reducere a acestui deficit, într-o primă etapă la 7%, iar acest angajament, odată respectat, va asigura credibilitatea țării noastre atât în fața investitorilor, dar cât și pentru a menține echilibre în ceea ce privește funcționarea statului.”
De asemenea, Bolojan a subliniat necesitatea reducerii cheltuielilor de funcționare ale statului: „Reducerea cheltuielilor de funcționare este una obligatorie având în vedere faptul că, anul trecut, am cheltuit ca stat mai mult decât ne-am fi permis, luând credite importante și trebuind ca și în anii următori să contractăm credite într-un volum mare.”
Bolojan a încheiat prin a adăuga că accesarea fondurilor europene reprezintă o prioritate: „A doua condiție importantă este să asigurăm accesarea fondurilor europene în anul acesta, în așa fel încât să ne păstrăm un volum de investiții important care să creeze condiții pentru dezvoltare și pentru creștere economică în anii următori.”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News