Imagini cu eliberarea a 24 de ostatici din mâinile Hamas. Oamenii au ajuns în Egipt și vor fi duși în Israel

Sursă foto: The Times of Israel

Armistițiul temporar între Israel și Hamas a început de la ora 7.00. Acordul prevede încetarea focului pentru 4 zile și eliberarea a 50 de ostatici, femei și copii. Primul grup de ostatici, mai exact 24 de oameni au fost eliberați astăzi. Oamenii au fost preluați de o echipă a Crucii Roșii din Gaza, au trecut în Egipt prin punctul de trecere Rafah, înainte de a fi transferați în Israel. Armistițiul este prima pauză în aproape 50 de zile de război în care au murit peste 14.000 de oameni. 1.200 de cetățeni israelieni și străini au fost uciși în Israel în timpul atacului de pe 7 octombrie, iar peste 13.300 de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza în timpul  operațiunilor militare care au urmat. În schimbul celor 50 de ostatici, Israel și-a luat angajamentul să elibereze 150 de prizonieri palestinieni.

ACTUALIZARE 19:00 Armata israeliană a anunțat, vineri seară, că ostaticii eliberați astăzi de teroriștii Hamas au ajuns în Israel, relatează BBC. Este vorba despre 13 israelieni, unii cu dublă cetățenie, zece thailandezi și un filipinez.

Ostaticii au fost supuși unei evaluări medicale inițiale și vor fi transportați la spitale din Israel pentru a fi reuniți cu familiile lor.

„Forțele de apărare israeliene vor continua să lucreze până când toți ostaticii se vor întoarce acasă”, se arată în comunicatul citat de BCC.

24 de ostatici au fost eliberați de Hamas

ACTUALIZARE 16.42 13 ostatici au fost eliberați de Hamas. Ei au fost conduși de Crucea Roșie în Egipt, a anunțat biroul premierului israelian.

De acolo, ei vor fi transferați în Israel, unde se vor întâlni cu familiile.

De asemenea, premierul Thailandei, Srettha Thavisin, a spus că a primit confirmarea eliberării a 11 cetățeni thailandezi din Gaza.

„Am primit confirmarea de la echipa noastră de securitate națională și de la Ministerul Afacerilor Externe că 11 ostatici thailandezi au fost eliberați. Personalul nostru de la ambasadă este pe cale să-i primească”, a spus Thavisin într-o postare pe X.

Cei 11 thailandezi au fost eliberați alături de cei 13 ostatici israelieni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: