Important pentru toți șoferii. Prețuri RCA plafonate până în 2025. Care este referința în funcție de mașină și șofer

Sursa foto: Pexels
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să recomande Guvernului să prelungească HG prin care au fost plafonate tarifele RCA la nivelul prețurilor de vânzare din 28 februarie 2023, pentru fiecare categorie de clienți în parte. Între timp, s-au modificat și criteriile de fixare a tarifelor de referință, astfel încât șoferii din București și Ilfov vor plăti mai mult decât ceilalți, iar criteriul capacității cilindrice este înlocuit cu cel al puterii motorului.

Prețurile RCA rămân plafonate cel puțin încă trei luni, după 1 octombrie 2024, adică până la finalul acestui an, arată surse consultate de Economica. Decizia a fost luată deja la nivelul specialiștilor din ASF, care consideră că piața nu a depășit încă total șocul falimentelor Euroins și City Insurance, și urmează să fie transpusă în lege prin prelungirea HG care a mai plafonat cu câte trei luni prețurile, începând cu 11 aprilie 2023, imediat după falimentul Euroins, Rămân în vigoare și prevederile care plafonează comisionul brokerilor pentru vânzarea de RCA la nivelul efectiv de 7,4%, dar și cea care limitează cheltuielile cu mașina la schimb oferită șoferilor păgubiți.

Concret, prețul maxim al RCA, ar trebui să fie cel din 28 februarie 2023, pe fiecare categorie de clienți în parte, însă între timp au apărut modificări, având în vedere că asigurătorii încep să își selecteze clienții după alte criterii, cum ar fi puterea mașinii sau zona unde este condusă. De altfel, urmând daunalitatea conform spuselor celor de la ASF, prețurile au crescut și în timpul plafonării. Chiar și așa, plafonarea poate funcționa ca un cârlig care să nu permită explozia tarifelor. Guvernul va lua decizia la finalul acestei luni.

Tarife de referință schimbate. Același tip de șofer cu același tip de mașină, dar înmatriculată în afara Capitalei și a județului Ilfov, are referința stabilită la doar 1.130 de lei, adică o diferență de peste 730 de lei, sau aproape 40% față de șoferii din București

Șoferii din București și Ilfov au tarife de referință pentru RCA speciale, iar datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că, pe medie, aceste tarife sunt cu circa 40% mai mari decât cele pentru restul țării. În categoriile care provoacă accidente multe și grave, tariful de referință se duce spre 1000 de euro deja.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: