Companiile care înregistrează o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro vor plăti un impozit de minimum 1% pe cifra de afaceri, în timp ce operatorii din sectoarele petrol şi gaze naturale, cu afaceri ce depăşesc 50 de milioane de euro, vor avea de achitat un impozit suplimentar de 0,5% din veniturile totale ajustate cu venituri neimpozabile, investiţii şi amortizări, reiese din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2024 – 2026, publicată miercuri de Ministerul Finanţelor.
„Se va impune un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro, şi care în anul de calcul determină un impozit pe profit mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri; impozitul se aplică veniturilor totale ajustate cu venituri neimpozabile, investiţii şi amortizare” se precizează în document.
De asemenea, instituţiile de credit vor plăti un impozit suplimentar calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a unei cote de impozitare de 2% în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025, respectiv de 1% începând cu 1 ianuarie 2026. Documentul oficial arată că valoarea cifrei de afaceri cuprinde venituri din dobânzi, dividende, taxe şi comisioane, respectiv alte categorii de venituri.
În acelaşi timp, începând din 2024 se introduce impozit suplimentar pentru operatorii din sectoarele petrol şi gaze naturale, care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro. Acesta va fi 0,5% din veniturile totale ajustate cu venituri neimpozabile, investiţii şi amortizări.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News