În 2023, România a produs 9% din cerealele Uniunii Europene

cereale-ucraina
Sursa foto: Pixabay

Cândva am fost grânarul Europei, nici acum nu stăm rău, dar ştiţi deja problemele cu care ne confruntăm din cauza schimbărilor climatice şi să nu mai discutăm despre reţeaua de irigaţii. Potrivit unui ultim raport al Departamentului pentru Agricultură al SUA, citat de economica.net, 11,6% din suprafața cultivată cu cereale și semințe oleaginoase din blocul comunitar european aparține României.

Fermierii noştri au produs 9% din cantitățile totale realizate de statele membre in 2023.  În funcţie de anul la care ne raportăm, putem spune că 2023 a fost un an bun sau mai puţin bun.

De exemplu faţă de 2022, care a fost un an agricol extrem de slab, anul acesta stăm foarte bine, însă dacă ne întoarcem în urmă cu 2 ani atunci lucrurile nu sunt aşa de bune. În 2022 ponderea cerealelor noastre din cât a produs întreaga Uniune însemnă 7%, iar în 2021 a fost de 9,4%.

Dacă ne raportăm la media ultimilor 5 ani, producția de cereale a României a scăzut cu 11,3% pe fondul unei diminuări de 53% la sorg, 34,7% la ovăz şi 34,2% la porumb.

Acestea ar fi cele mai mari pierderi ale ţării noastre şi nu trebuie să uităm că porumbul rămâne principala cultură de cereale a noastră, atât din punct de vedere al suprafeței, cât și al producției, urmat de grâu și orz.

România este, de asemenea, cel mai mare producător de floarea-soarelui din UE și se află pe primele trei locuri în UE la producția de porumb, grâu și soia. Problema este că vara a fost secetoasă, nici toamna nu a fost mai darnică în precipitaţii, iar despre prima lună de iarnă nici nu mai discutăm pentru că lipseşte de la noi.

În funcţie de ce se va întâmpla în perioada următoare, agricultorii vor avea producţii mai bune sau mai slabe în 2024.

Să nu uităm că fenomenul El Nino va crea probleme şi în prima parte a anului viitor, iar specialiştii susţin că principalii producători de cereale la nivel global vor avea dificultăţi în livrarea celor mai importante cereale, inclusiv cele de orez.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL