În câteva zile ar putea fi inaugurat Comandamentul NATO de pe Calea Dumbrăvii

Sursa foto: Twitter

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) – Comandamentul NATO de la Sibiu, cum este cunoscut pentru cei din afara Armatei Române – participă începând de astăzi la un amplu test internațional, un fel de examen la finalul căruia poate fi declarat complet operațional.

Exercițiul are loc la Cincu și implică peste 400 de militari din peste 17 țări, iar dacă totul decurge conform planului, ceremonia de finalizare va avea loc în a doua jumătate a lunii octombrie la Sibiu, în noul sediu NATO de pe Calea Dumbrăvii.

Exercițiul se numește STEADFAST JUPITER 2023 și are rolul de a testa capabilitatea de comandă și control a Comandamentului de la Sibiu, într-un scenariu complex care implică toate domeniile operaționale la nivel întrunit.

Exercițiul reprezintă etapa finală de certificare (Full Operational Capability – FOC) a HQ MNC-SE, ca structură de luptă de nivel corp de armată, în măsură să asigure comanda și controlul operațiilor terestre ale NATO la nivel regional, în orice situație, pe timp de criză sau conflict, după cum a explicat comandantul Dragoș-Dumitru Iacob.

„Acest exercițiu este în mod special important pentru unitatea noastră pentru că va testa pregătirea noastră și capacitatea operațională, servind ca o oportunitate pentru noi, să ne demonstrăm determinarea de a susține principiile pe care această alianță a fost formată, cu scopul de a asigura pacea și ordinea în rândul membrilor”, a declarat marți general-maior Dragoș-Dumitru Iacob, comandantul Corpul Multinațional de Sud-Est (MNC-SE).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: