Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, marţi seară, că atacă la Curtea Constituţională legea care adaugă un plus de pedeapsă condamnaţilor care nu se prezintă în 7 zile pentru a ispăşi condamnarea. Magistraţii consideră că actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor este neconstituţional în ansamblul său.
“La data de 5 decembrie 2023, ora 20.00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu participarea unui număr de 88 judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x nr.675/2023)”, se arată într-un comunicat al ÎCCJ.
Magistraţii Înaltei Curţi explică şi motivul pentru care a fost făcută această sesizare.
“Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte prevederile actului normativ indicat, în ansamblul său, Secţiile Unite apreciind că ar fi încălcate prevederile art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 21 alin. (3) din Constituţia României cu privire la dreptul la un proces echitabil coroborat cu prevederile art. 23 alin. (2) privind dreptul la libertate individuală, precum şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Constituţie privitor la neretroactivitatea legii”, a mai precizat sursa citată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News