UPDATE VIDEO Incendiu de proporții la un bloc din București. Au murit două persoane. Cronologia intervenţiei

Sursă foto: Facebook / ISU Sibiu

UPDATE, ORA 21.25

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au transmis, sâmbătă seară, o cronologie a intervenţiei la incendiul în urma căruia două persoane au murit.

Anunţul privind incendiul produs sâmbătă, la un apartament din bd. 1 Decembrie 1918, a fost preluat de dispecerul ISUBIF la ora 17.22.

”Acesta a procedat la alertarea imediată a resurselor, potrivit indexului de caz şi a informaţiilor primite de la apelant, dupa cum urmează:

– 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă

– 1 autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime

– 1 descarcerare

– 1 SMURD tip B

– 1 SMURD tip C (cu medic)”, au arătat aceştia.

Ulterior, resursele au fost suplimentate.

 ”Primele resurse au ajuns la caz la ora 17.34 şi au comunicat faptul că incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum la etajul 7, cu extindere pe faţada clădirii spre etajul 8. Pe baza informaţiilor primite, s-a suplimentat progresiv dispozitivul de intervenţie cu Detaşamentul Special de Salvatori, respectiv alte resurse medicale şi pentru stingere. Operaţiunile de stingere s-au realizat cu dispozitiv de intervenţie la interior, respectiv prin exterior, prin intermediul unei autoscări, amplasată în limitele posibilităţilor avute la dispoziţie, şi care a refulat apa direct asupra locului de unde se observa degajarea intensă de flacără şi fum”, au explicat reprezentanţii ISU.

Ei au precizat că nu au avut dificultăţi din cauza alimentării cu apă a autospecialelor.

”Concomitetent cu operaţiunile de stingere au fost realizate echipe de căutare-salvare a victimelor, care au fost extrase în condiţii de siguranţă şi cărora li s-a acordat asistenţă medicală de către echipajele SMURD. Pe durata intervenţiei nu au fost întâmpinate dificultăţi în realizarea operaţiunilor de stingere din cauza alimentării cu apă a autospecialelor. Implicit, nu a fost influenţat nici modul de desfăşurare a intervenţiei”, a mai arătat ISU Bucureşti-Ilfov.

Potrivit sursei citate, au fost alertate în total 8 autospeciale de stingere, 8 resurse SMURD (6 SMURD tip B, 2 SMURD tip C – cu medic), 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple, 2 autoscări, descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori.

”Cu toate eforturile depuse de echipajele de intervenţie, în condiţiile de manifestare a incendiului (degajări mari de fum, flacără) şi a posibilităţilor de amplasare a autospecialelor, 2 persoane au decedat în apartamentul la care s-a produs incendiul, iar alte 5 au fost expuse la fum, fără a necesita transportul la spital”, a precizat sursa citată.

Incendiul a fost stins. Suprafaţă afectată a fost de aproximativ 60 de metri pătraţi la apartamentul aflat la etajul 7 şi a afectat faţada şi unitatea de aer condiţionat a unui apartament de la etajul 8.

UPDATE, ORA 19.07

ISU Bucureşti-Ilfov a informat că, în urma incendiului, un copil a fost transportat la spital, cel mai probabil cu atac de panică.

De asemenea, o victimă a murit la scurt timp după ce a fost preluată pentru a-i fi acordat primul-ajutor, fiind vorba despre un bărbat de aproximativ 50 de ani. O altă victimă, o femeie de circa 60 de ani, a intrat în stop cardio-respirator şi s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. Cele două peraoane ar fi decedat în urma expunerii la fum.

Cel mai probabil, bărbatul şi femeia care au murit se aflau în apartamentul în care a izbucnit incendiul.

Până în prezent, trei persoane au fost transportate, în total, la spital.

ŞTIREA INIŢIALĂ

O persoană a decedat şi alte 10, printre care şi un copil, au necesitat să li se acorde prim ajutor de către echipajele SMURD, în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă după-amiază, la un bloc cu 9 etaje de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din Sectorul 3, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil de tip P+8, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Bucureşti. Incendiul se manifestă la etajele 7-8, pe faţada clădirii. Incendiul este localizat. Echipajele SMURD a acordat primul ajutor calificat unui număr de 10 victime adulte (una dintre ele a decedat) şi 1 copil”, se menţionează în informarea transmisă de ISU Bucureşti-Ilfov.

Potrivit sursei citate, au fost alertate opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, două autospeciale de descarcerare şi opt ambulanţe SMURD, precum şi o autospecială pentru transport victime multiple.

Conform unei informări transmisă ulterior de reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov, copilul căruia i s-a acordat primul ajutor a suferit un atac de panică, el fiind transportat la spital.

O altă victimă, o femeie, se află în stop cardio-respirator şi i se fac manevre de resuscitare.

Alte două persoane au fost transportate la spital.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL