Cupa Mondială de rugby debutează, vineri, cu meciul dintra ţara gazdă, Franţa, şi Noua Zeelandă, programat pe Stade de France, de la ora 22.15.
Meciul va fi precedat de ceremonia de deschidere, care va începe la ora 21.00 şi va dura aproximativ o jumătate de oră.
Ceremonia va fi condusă de Jean Dujardin împreună cu scenograful Olivier Ferracci şi regizoarea Nora Matthey, informează news.ro.
Cu Jean Dujardin, actorul Philippe Lachaud, bucătarul Guy Savoy şi prim-balerina Alice Renavand, se va „celebra Franţa şi cultura sa într-un spectacol de teatru live”.
De asemenea, va pune în evidenţă „arta de a trăi a Franţei, patrimoniul său bogat şi pasiunea sa pentru sport, comemorând în acelaşi timp bicentenarul rugby-ului”, ale cărui baze au fost puse în 1823 de William Webb Ellis.
Peste 30 de alţi invitaţi şi personalităţi, precum şi 200 de voluntari, vor lua parte la spectacol.
O prelată va fi instalată pe terenul de pe Stade de France pe toată durata ceremoniei pentru a proteja terenul de joc.
La Cupa Mondială participă şi România.
Stejarii se află în Grupa B şi vor disputa primul meci pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor juca pe 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie cu Scoţia (Lille) şi pe 8 octombrie cu Tonga (Lille).
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News