Tragedia din stațiunea 2 Mai a împărțit societatea în două tabere, iar șoferii care sunt consumatori de droguri sunt „înfierați” de opinia publică. Însă discuția este una mai complexă și nu doar în nuanțe alb-negru, mai ales în contextul în care există insuficientă informare despre droguri, o stigmă a consumului de droguri și față de consumatori
Sociologa Elena Trifan, explică, pentru PS News despre cum ar trebui societatea să se raporteze la consumatorii de droguri și ce soluții ar fi la îndemână pentru autoritățile statului în ceea ce privește adresarea fenomenului într-un mod viabil și proactiv.
R: Cum ar trebui să ne raportăm la cazul accidentului din 2 Mai?
Elena Trifan: Nu cred că ar trebui să privim toate drogurile la fel și nu mă refer doar la efectul pe care îl au ci la diferențele sociale. Există diferențe de clasă între consumatori. De exemplu, cocaina este folosită în mediile privilegiate, pe când heroina în cele sărace. Contează, bineînțeles și ușurința cu care găsești drogurile, rețeaua socială este și ea un factor, care e, de asemenea, o formă de capital.
În schimb, motivul pentru care oamenii le consumă este același, indiferent că este alcool, canabis, cocaină, amfetamină, heroină, fuga din realitate. Și ratele crescute de droguri sunt de obicei un indicator ce ne spune că realitatea și societatea în care trăim nu este cea mai sănătoasă pentru oameni dacă atât de mulți vor să fugă de ea. Depinde destul de mult de contextul social, este o intersecție de factori care se întâlnesc în mediile privilegiate – bani de droguri, bani pentru mașină și acest sentiment de invincibilitate sau ego foarte mare. De multe ori justificat pentru că de cele mai multe ori, și nu doar în România, banii te protejează de consecințe. Și în cazul Anei Morodan, dar și în cazul acesta, care e mult mai dramatic, mi se pare că apare și privilegiul și sentimentul de invincibilitate pe care ți-l oferă banii, statutul social, sentiment exacerbat și de droguri.
R: Ce poate face societatea? Ce ar trebui să se întâmple în mentalul colectiv pentru a învăța ceva din ceea ce se întâmplă?
Elena Trifan: Nu cred în înăsprirea pedepselor. De obicei, cei care suferă consecințele unui stat punitiv sunt și cei care sunt mai vulnerabili în fața lui: o persoană care are bani de un avocat versus o persoană care beneficiază de un avocat din oficiu care nu are timp să se ocupe de cazul său (pentru că are prea multe sau are mai puțină experiență).
Oricum, în România, nu există deloc discuția despre contextul social și consumul de droguri, iar autoritățile sunt mult mai preocupate de pedepsire în loc de prevenție și terapie. Avem puține centre de dezintoxicare sau dezalcoolizare, iar accesul la terapie și alte instrumente care tratează problemele de dependență este foarte dificil. Mi se pare că preferă niște soluții complet rupte de la realitate, consumul nu dispare dacă este incriminat și nici dacă înăsprești pedepsele pentru el.
Cele mai bune soluții sunt decriminalizarea și legalizarea. Pentru că această abordare poate reglementa producția, distribuția și consumul de droguri, permițând un consum mai sigur și generarea de venituri care pot fi direcționate către programe de sănătate publică. Legalizarea înseamnă că vedem consumul ca o problemă de sănătate și putem să oferim suport și sprijin celor care consumă, mai ales în cazul drogurilor mai periculoase, de exemplu furnizarea de ace curate consumatorilor de droguri intravenoase ajută la prevenirea răspândirii bolilor infecțioase precum HIV și hepatita. Sunt organizații și în Romania, cum ar fi ARAS , care se ocupă de astfel de programe și care pot oferi suport în dezvoltarea acestui tip de politici publice.”
R: De ce se merge pe sancțiuni mai degrabă decât pe strategii de prevenție și planuri de tratament?
Elena Trifan: Unul dintre motivele pentru care se fac aceste alegeri cred că este legat de bani, dacă ai strategii de prevenție și tratament înseamnă că trebuie să finanțezi aceste servicii. Pe când amenzile aduc bani, iar în închisori nu prea ne pasă de condițiile pe care le oferim oamenilor de acolo. Un alt motiv mi se pare o lipsă de responsabilizare, aici mă refer în general, nu la acest caz neapărat, e mult mai ușor să învinovățești persoana individual decât să gândești la cauze sistemice pe care trebuie să le adresezi ca stat.
Mai ales că atunci când discutăm despre droguri contează și tipul lor, unele dintre ele, cum e cazul canabisului nu este mai dăunător decât alcoolul, există studii care arată că poate fi folosit și medicinal. Cu toate acestea el este tratat la fel ca altele care sunt mai nocive. Este posibil să fie o influența a modului în care funcționează legislația și în Statele Unite care are a șasea rată a încarcerării, unde multe dintre motive sunt legate de consumul de droguri, în special pentru persoanele care provin din mediile mai puțin privilegiate.
R: Unde pot duce toate aceste măsuri?
Elena Trifan: Sunt măsuri care duc la criminalizarea sărăciei, spre exemplu, persoanele marginalizate, în special cele care provin din medii cu venituri reduse, nu au acces la servicii juridice de calitate, ceea ce duce la rezultate mai dure în ceea ce privește condamnările. În Statele Unite, condamnările penale pentru infracțiuni legate de droguri pot avea consecințe economice grave, inclusiv perspective limitate de angajare și acces redus la locuințe și asistență publică. Acest lucru poate perpetua ciclul sărăciei și poate afecta în mod disproporționat persoanele marginalizate care sunt deja dezavantajate din punct de vedere economic. Odată încarcerate, persoanele fizice se confruntă cu provocări atunci când se reintră în societate, în special dacă au un cazier judiciar legat de infracțiuni legate de droguri. Barierele în ceea ce privește locuința, ocuparea forței de muncă, educația și sprijinul social pot împiedica reintegrarea cu succes, ceea ce duce la o probabilitate mai mare de recidivă.
În general, multe persoane care se luptă cu dependența de droguri sau cu abuzul de substanțe o fac ca urmare a unor probleme socioeconomice subiacente, cum ar fi sărăcia, lipsa accesului la educație, șomajul și opțiunile limitate de asistență medicală. Incriminarea consumului de droguri fără a aborda aceste cauze profunde nu face decât să exacerbeze provocările cu care se confruntă comunitățile marginalizate.
Atunci când indivizii sunt încarcerați pentru infracțiuni legate de droguri, familiile lor suferă adesea consecințele. Copiii pot fi separați de părinții lor, iar gospodăriile pot fi destabilizate, contribuind și mai mult la ciclurile intergeneraționale ale sărăciei și inegalității. Resursele cheltuite pe supravegherea polițienească, urmărirea penală și încarcerarea infractorilor din domeniul drogurilor ar putea fi redirecționate către abordarea cauzelor profunde ale dependenței de droguri, cum ar fi furnizarea de tratament pentru dependență, servicii de sănătate mintală și sprijin pentru comunitățile aflate în situații de risc.
În esență, criminalizarea consumului de droguri interacționează cu disparitățile sociale și economice existente pentru a crea un ciclu de marginalizare și inegalitate. Abordarea acestor provocări necesită o abordare cuprinzătoare care implică atât reforma politicii în domeniul drogurilor, cât și reforme sociale și economice mai largi, menite să reducă inegalitățile sistemice și să promoveze echitatea.
CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ Șoferii drogați, „testul” pentru justiția din România
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
