InvestiMetru 2023: Intenderii văd tranzacționarea ca pe o siguranță financiară pe termen lung

Sursa foto: pixabay

Pentru al doilea an consecutiv, Investimental a realizat un studiu menit să identifice eventualele schimbări în comportamentul investitorilor activi, precum și barierele de intrare în piață ale celor care intenționează să intre pe piața de capital (intenderi).

Studiul InvestiMetru, publicat joi, realizat de EXACT Business Solutions pentru Investimental, aflat la a doua ediție, evidențiază câteva modificări semnificative față de anul trecut. Schimbările vizează perioada de tranzacționare, orizontul de timp al investițiilor, procentul din venituri alocat investițiilor în cazul celor care intenționează să tranzacționeze, precum și principala temere a acestora.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 327 de respondenți adulți, cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani, din zonele urbane ale României, cu un venit lunar de peste 4.500 de lei și economii de peste 3.000 de euro, cu studii superioare și familiarizați cu tehnologia. S-a desfășurat între 2 și 15 februarie prin metodologia CAWI.

„În contextul în care interesul pentru piața de capital este în continuă creștere – iar IPO-ul Hidroelectrica nu a făcut decât să întărească trendul – ne-am propus să continuăm să facem din acest studiu o tradiție. Avem nevoie de date pentru o mai bună înțelegere a profilului potențialilor investitori, precum  și a traderilor activi. Demersul nostru face parte din efortul Investimental de a construi un business solid pe termen lung, care să contribuie la dezvoltarea pieței românești de capital”, a explicat Mihaela Bîciu, CEO Investimental.

Studiul relevă faptul că aproximativ 6 din 10 respondenți tranzacționează de mai puțin de 3 ani, 39% fiind activi de o perioadă de 2-3 ani, iar 18% de un an sau mai puțin. Observăm, astfel, o scădere semnificativă – 30% in 2022 vs. 18% in 2023 – a utilizatorilor cu o experientă de un an sau mai mică.

Sursa foto: Investimental

În ceea ce privește investițiile pe termen scurt, comparativ cu 2022, investitorii activi menționează, într-o proporție semnificativ mai mică, că investesc pe termen scurt. Nu același lucru se poate spune despre intenderi, adică cei care intenționează să facă pasul spre bursă, care par dispuși, semnificativ mai mult, să investească pe termen scurt.

Pe de altă parte, ponderea intenderilor care ar fi dispuși să investească 10% din veniturile lunare este în creștere – aproape 40% în 2023, față de 28% în 2022. Cât despre cei care vor să pună la lucru, pe bursă, peste 30% din venituri, procentul rămâne neschimbat.

Sursa foto: Investimental

Interesant este și faptul că principala temere a celor care au de gând să investească a devenit pierderea întregului capital. Din cercetarea anterioară, reieșea că principalul obstacol era lipsa accesului la cele mai bune informații.

Sursa foto: Investimental

Sunt și lucruri care se schimbă mai greu. De exemplu, profilul investitorilor – aceștia sunt, preponderent, bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, care locuiesc în București sau în alte orașe mari, antreprenori sau angajați, cu un venit mediu de 9.000 de lei pe lună. Fac tranzacții cel puțin o dată pe lună, în proporție de 67%, procent valabil atât pentru 2023, cât și pentru 2022.

În concluzie, românii care se uită spre bursă pentru a-și investi banii o fac din trei mari motive – siguranță, independență financiară și faptul că reprezintă un venit pasiv. Dacă în 2022, tranzacționarea era percepută detașat ca fiind o rezervă, în 2023 aceasta este văzută în egală măsură ca o rezervă, dar și ca o siguranță financiară pe termen lung. Îmbunătățirea stilului de viață și independența financiară sunt motivele care se regăsesc și în topul Intenderilor.

Sursa foto: Investimental

 

DESPRE INVESTIMENTAL

Investimental este primul broker autorizat pentru tranzacții bursiere la BVB din ultimii 14 ani, care și-a început activitatea în iulie 2023. Principalul investitor al Investimental, Sacha Dragic, a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai importanți antreprenori din România, grupul Superbet, pe care l-a fondat, depășind deja valoarea de 2,5 miliarde de euro.

Proiectul este construit și dezvoltat de o echipă de profesioniști cu experiență vastă în servicii financiare. Investimental crede într-o abordare flexibilă de a lega piața investițiilor de cei care doresc să obțină mai mult de la banii lor prin soluții moderne și prietenoase.

DESPRE INVESTIMETRU

InvestiMetru este studiul anual Investimental, care urmărește profilului traderilor activi și al potențialilor investitori, scopul fiind o mai bună întelegere a acestora, a nevoilor, temerilor, așteptărilor și comportamentelor pe care le au pe zona de investiții.

Cercetarea de piață este realizată de către EXACT Business Solutions. În 2023, studiul a urmărit 327 respondenți împărțiți în utilizatori, intenderi și rejectori și s-a desfășurat între 2 și 15 februarie prin metodologia CAWI.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL