Investiţie de 28,6 mil. lei pentru reabilitarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi

Foto: urgentapantelimon.ro

Consiliul Judeţean Iaşi a demarat un proiect de investiţii de 28,6 mil. lei (aproximativ 5,8 mil. euro), fără TVA, ce prevede realizarea unor lucrări de consolidare şi reabilitare a corpului C1 al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.

Lucrările sunt executate de constructorul ieşean Grup Construţii EST, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Iaşi.

’’Prin Direcţia de Proiecte am depus acest proiect pentru finanţare prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, anul trecut în luna septembrie şi mă bucur că astăzi avem şi finanţarea asigurată şi un câştigător desemnat pentru proiectare şi execuţie. Cea mai mare provocare va fi mutarea activităţii spitalului pe timpul execuţiei lucrărilor, dar cu siguranţă vom găsi, împreună, o soluţie care să funcţioneze, în primul rând în beneficiul pacienţilor, dar şi al personalului medical’’, a declarat Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, într-un comunicat de presă. Termenul pentru realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a corpului C1 al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi este de 33 de luni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: