Iohannis, despre o funcție la vârful UE: Ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din est

Sursă foto: Facebook / Administrația Prezidențială a României

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Strasbourg, despre alegerile în poziţiile-cheie europene, după alegerile europarlamentare, că după părerea sa, ar fi inadmisibil ca nici o poziţie să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Şeful statului a menţionat că în 2019 s-a greşit, toate poziţiile relevante au fost ocupate de persoane din vechea Europă şi este unul din motivele pentru care care foarte mulţi est europeni se consideră puţin lăsaţi deoparte.

Preşedintele Klaus Iohannnis a fost întrebat în conferinţa comună cu preşedintele Parlamentului European dacă ia în considerare să îşi continue cariera politică la nivel european. ”În ce mă priveşte pe mine, nu cred că este momentul să fac speculaţii, sunt preşedintele României, sunt membru în Consiliul European, unde după alegerile europene se vor discuta toate aceste poziţii”, a spus şeful statului.

„După părerea mea, ar fi inadmisibil ca nici o poziţie să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Eu cred că în 2019 s-a greşit, toate poziţiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente, nu asta e discuţia, din vechea Europă şi este unul din motivele pentru care care foarte mulţi est europeni se consideră puţin lăsaţi deoparte”, a mai arătat Klaus Iohannis.

El a subliniat că ”este o eroare şi speră ca de data aceasta, această eroare să nu se mai producă”.

„Ar fi bine pentru Uniune să se înţeleagă că alegerea pentru leadership trebuie să se facă şi ţinând cont de criteriul regional, este bine să avem persoane din vechea Europă, din est, din nord, din sud, aceste chestiuni nu trebuie neglijate, fiindcă ele ar adânci nişte falii pe care preferăm noi să fie închise”, a mai spus preşedintele României.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: