Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanţii European Youth Forum. Discuţii despre programul Săptămâna Verde

Klaus Iohannis
Sursă foto: Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, duminică, o întâlnire cu reprezentanţii European Youth Forum, cu prilejul participării la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Întâlnirea a avut loc la pavilionul dedicat educaţiei, Greening Education Hub. Discuţiile au avut loc în contextul alăturării României la Declaraţia privind Agenda Comună pentru Educaţie şi Schimbări Climatice la COP28, ca partener fondator. Acest demers reprezintă o continuare a angajamentului la nivel naţional şi internaţional al ţării noastre în sprijinul educaţiei privind schimbările climatice şi mediul.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa implicării tinerilor în vederea gestionării eficiente a schimbărilor climatice şi importanţa însuşirii de competenţe potrivite pentru a participa activ la tranziţia verde. Preşedintele României a arătat că educaţia este un instrument important pentru a schimba mentalităţi şi a facilita rezolvarea provocărilor actuale la adresa societăţii, între care cele legate de schimbări climatice şi mediu ocupă un loc important, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

La întâlnire, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat, totodată, demersurile pe care ţara noastră le face în prezent pentru creşterea accesului la educaţia privind schimbările climatice şi mediul la nivel naţional şi internaţional.

Conform sursei citate, a fost discutat programul Săptămâna Verde, inclus în structura anului şcolar în România începând cu acest an. De asemenea, Preşedintele României a menţionat demersurile la nivel naţional de adaptare la schimbările climatice, inclusiv cele legate de pregătirea tinerilor şi copiilor în a răspunde la situaţii de urgenţă a căror incidenţă va creşte în contextul schimbărilor climatice.

La rândul lor, tinerii au prezentat motivaţia de a participa la COP28 şi dorinţa de a colabora mai strâns cu autorităţile în gestionarea schimbărilor climatice. Totodată, au adus în discuţie teme pe care le consideră prioritare pentru tânăra generaţie, în contextul schimbărilor climatice: includerea punctelor de vedere ale tinerilor în luarea deciziilor, educaţia şi dezvoltarea de competenţe pentru a putea participa cu succes la economia verde emergentă, mai indică sursa menţionată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: