Candidatul la Președinția României din partea ACL, Klaus Iohannis, a participat astăzi la un miting electoral fix în centrul unui fief al PSD. Astfel, Iohannis, alături de stafful său de campanie a urcat pe scenă la Constanța.
Mitingul electoral organizat de Alianţa Creştin-Liberală (ACL) a avut loc în Piaţa Farului, în locul unde PSD obişnuieşte să ţină marile adunări publice.
Liderii ACL au urcat pe scena amenajată în Piaţa Far, pe acordurile piesei „Fie să renască” a trupei Phoenix, după care a fost intonat imnul de stat.
În cadrul discursului său, Klaus Iohannis le-a spus celor prezenți că nu se luptă cu Victor Ponta, ci cu sistemul din spatele acestuia, format din baroni și găștile de partid.
“Se spune că mă lupt cu candidatul Ponta, că noi doi vom intra în turul doi. Daţi-mi voie să vă spun ceva apropo de luptă, Victor Ponta reprezintă un sistem, în spatele lui sunt toţi baronii, sunt toate găştile de partid, el a dezamăgit, dar sistemul îl împinge înainte. Eu, de fapt, nici nu mă lupt cu Victor Ponta, mă lupt cu sistemul pe care îl reprezintă şi nu mă lupt pentru mine, mă lupt pentru voi”, a declarat Klaus Iohannis.
La rândul său, Vasile Blaga a lansat și el un atac la adresa baronilor.
“Şi românii din sudul ţării s-au săturat de PSD, s-au săturat de satrapul Duicu de la Mehedinţi, de satrapul Cosma de la Prahova, de Bunea Stancu de la Brăila, de fraţii siamezi Mazăre şi Nicuşor, din Constanţa, dar mai ales s-au săturat de tatăl satrapilor care a pârjolit judeţul Teleorman, Liviu Dragnea, şi de cel care este condus de ei, Victor Ponta, cel mai slab premier al României din istoria acestei ţări”, a afirmat Blaga.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News