Televiziunea de stat din Iran a comunicat duminică arestarea a trei iranieni suspectaţi că lucrau pentru serviciul secret israelian Mossad, în zona de frontieră cu Afganistanul. La operaţiunea Teheranului au participat și talibanii, transmit AFP şi DPA, preluate de Agerpres.
„Trei agenţi de naţionalitate iraniană ai Mossad au fost arestaţi în cadrul unei operaţiuni comune a Ministerului iranian al Informaţiilor şi a talibanilor, în zonele muntoase dintre cele două ţări”, a transmis televiziunea de stat.
Ei „plănuiau să lanseze atacuri cu drone kamikaze” dinspre Afganistan împotriva „unor ţinte din Iran”, a adăugat sursa citată.
Nu au fost furnizate informaţii privind identitatea suspecţilor sau data arestării lor, precizându-se însă că „vor fi transferaţi în curând” în Iran pentru a fi „interogaţi”.
Teheranul a anunţat deja în mai multe rânduri arestarea unor agenţi suspectaţi că lucrau pentru serviciile de informaţii israeliene, pe care le acuză de sabotarea unora dintre instalaţiile sale nucleare.
Iranul, care împarte o frontieră de 900 km cu Afganistanul, nu recunoaşte oficial guvernul taliban, la putere din 2021, dar cele două ţări întreţin totuşi relaţii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News