Israelul anunţă că a lansat raiduri terestre limitate în Gaza, în timp ce trupele se adună la graniţă

Israel Hamas
Sursa foto: The Times of Israel

Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au efectuat raiduri terestre „de-a lungul liniei de contact” cu Gaza, în cursul nopţii, pentru a „ucide escadroane de terorişti”, a anunţat luni un purtător de cuvânt, în timp ce Israelul îşi intensifică bombardamentele asupra enclavei palestiniene înainte de un atac terestru anticipat, relatează CNN.

„Raiduri ale blindatelor şi ale infanteriei au fost efectuate în timpul nopţii. Aceste raiduri sunt cele care ucid escadroane de terorişti, pregătind următoarea noastră fază a războiului”, a declarat luni contraamiralul Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Aceste „raiduri în adâncimea” teritoriului Fâşiei Gaza au avut ca scop, de asemenea, localizarea şi căutarea persoanelor luate ostatice în timpul atacului de amploare al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, a adăugat Hagari, care a subliniat că aceste operaţiuni sunt precursoare ale „următoarelor etape ale războiului”.

Militanţii Hamas au ucis 1.400 de persoane în Israel în timpul incursiunii lor de la începutul acestei luni şi au luat sute de persoane ostatice. De atunci, IDF şi-a intensificat represiunea militară în Gaza, comasând în acelaşi timp trupe la graniţă.

De asemenea, de la incursiunea Hamas, Israelul a lansat raiduri în Cisiordania ocupată, arestând sute de palestinieni, printre care s-ar număra deputaţi, personalităţi, jurnalişti şi foşti deţinuţi care au executat pedepse prelungite în închisorile israeliene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: