Isteria dârelor albe de pe cer. Un expert în aviație a răspuns la întrebările Dianei Șoșoacă

Avion
Sursa foto: Profimedia

Controversa urmelor albe de pe cerul senin a reapărut pe internet, în special pe rețelele sociale. Acest subiect a fost discutat miercuri seara în emisiunea „Live” de jurnaliștii Digi24.ro Alexandru Rotaru și Robert Kiss cu expertul în aviație Sorin Stoicescu. Fostul director general al Aviației Civile a explicat fenomenul care stă la baza apariției acelor dâre lăsate de avioane și a ținut să precizeze că „nu este cazul să ne alarmăm”. În emisiune, Sorin Stoicescu a răspuns și la întrebările puse de Diana Șoșoacă în Parlament, cu privire la dârele albe.

„Aș vrea să vă spun că am fost printre cei care au semnat manualul de interoperabilitate cu NATO. Nu există asemenea utilizare a unor arme, utilizare a aviației pentru împrăștierea unor substanțe care pot să fie nocive pentru oameni. Asta ar trece în zona chimică, ar fi un război chimic.

Războiul chimic este prevăzut în Convenția de la Geneva, sunt interdicții pentru state, și atunci când se folosesc armele chimice, intervine justiția internațională”, a spus Sorin Stoicescu, venind cu aceste precizări ca răspuns la o întrebare publică a senatoarei Diana Șoșoacă, privitoare la tipul de aeronave care lasă aceste dâre – civile sau militare.

„E foarte ușor de explicat. Aceste dâre se numesc „trenă de condensare”. Trena de condensare apare la toate avioanele cu reacție, atunci când ajung la anumite înălțimi. Avem în vedere că temperatura scade odată cu creșterea înălțimii, 6,5 grade la mia de metri”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: