Jaful lui Coliban – Episodul III: autorizații de construcție, cu dedicație, în Primăria Brașov

allen coliban
Sursă foto: Facebook / Allen Coliban

Dacă v-ați gândit, cumva, că familia lui Coliban a plănuit jefuirea Brașovului și a brașovenilor doar cu „banii pentru sport”…mai gândiți-vă!

Primarul Coliban întrebat, pe bune, dovedește bărbăție și se abține la a comenta relația doamnei Nicoleta Cârjan cu Principele Nicolae pen` că, deh…, curat, murdar, Coană Joițica!, doamna e funcționar public în primăria Brașov, adică este șefa Biroului de Relații Externe, Turism și Evenimente.

Doamna șefă pă turism și evenimente a reușit, în anul 2022, să vândă o mașină firmei Moussay Olimp SRL, care este deținută de compania Certion Alliance SRL. Aceasta este, la rândul său, deținută de firma Certion SRL, controlată de trei oameni de afaceri din București – Cătălin Scripcaru, Cezar Ionescu și Felicia Anișoara Căruntu.

Nu ar avea foarte mare relevanță dacă, în luna iunie 2022, la două luni după vânzarea unei Dacii Logan produsă în 2017 cu aproape 35.000 de lei (ceva mai mult de 7.000 de euro), o altă companie controlată de prietenii de la Certion – Jakob Sonne Resort și care n-a avut altă treabă decât să accese OLX-ul pentru cumpăra o valoroasă mașină autohtonă! – obține un certificat de urbanism în vederea alipirii unor terenuri din Poiana Brașov, strada Poiana Doamnei, fără număr.

Solicitarea este depusă pentru Jakob Sonne Resort și Două Ha Project, o firmă deținută printre alții, de Bogdan Ciungara, un amic vechi al primarului Allen Coliban și susținută, personal, de Dragoș Oprea, actualul arhitect șef al orașului.

Dar, bunînțeles, că primarul #Rezist, nu are nicio legătură cu modul de eliberare a autorizațiilor de construcție în Primăria Brașov – de care se ocupă, „temeinic”, Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pe care Coliban a  „depolitizat-o în primul an de mandat”, și nici cu faptul că, anul acesta, pe 24 aprilie, Jakob Sonne Resort și Două Ha Project obțin autorizația de construire pentru dezvoltarea unui „complex de vacanţă, servicii conexe, branşamente utilităţi”, cu vreo 214 apartamente, pe o suprafață de, ce să vezi?, 2 ha de teren, taman în zona centrală a stațiunii Poiana Brașov.

Potrivit confesiunilor publice ale primarului Coliban, toate proiectele sensibile sunt dezbătute și avizate în Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pe care a născut-o pentru a elimina traficul de influență din jurul proiectelor imobiliare. Dar primarul Coliban a produs un hiatus în comunicare și s-a oprit exact când vroia să spună că a eliminat orice trafic de influență că să poată să deschidă calea unei noi ere.

În luna iulie 2022, Ciungara revine la primăria „deținută”, se pare, de Coliban și obține un certificat de urbanism pentru firma Jakob Sonne Resort SRL în vederea obținerii autorizației de construcție a unui resort turistic. Mai exact Certificatul de urbanism cu numărul 1767 din 6 iulie 2022. În 2023, rechinașii imobiliari, cum le place celor din actuala administrație să îi alinte pe dezvoltatorii imobiliari simpatici, reușesc să obțină o primă autorizație de construire (AC 259 / 22.06.2023) care vizează construirea unui drum de incintă în locația din Poiana Brașov, strada Poiana Doamnei fără număr.

Că fără drum, nu iese complexu`!

Vedem ce zice DNA-ul. Cică se interesează…

 

Va urma…!

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: