JO 2024: Ana-Maria Brânză va purta flacăra olimpică la sosirea acesteia în Franţa

Sursă foto: Facebook/ Ambassade de France en Roumanie

Fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, campioană olimpică în proba pe echipe şi dublu medaliată cu argint la individual, va purta flacăra olimpică la sosirea acesteia în Franţa, alături de alţi sportivi din ţările Uniunii Europene, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Marsilia, pe 9 mai, a anunţat, marţi, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Nicolas Warnery.

„Cu mai puţin de 100 de zile înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris, îmi face mare plăcere să fiu gazda dumneavoastră aici, la Reşedinţa Franţei, pentru a vorbi despre pregătirile pe care le facem înainte de marele eveniment, şi mai precis două aspecte foarte importante. Primul se referă la prima mare celebrare publică legată de Jocuri, şi anume sosirea flăcării olimpice la Marsilia. Conform tradiţiei, flacăra olimpică a fost aprinsă cu ajutorul razelor soarelui, în timpul unei ceremonii în sanctuarul din Olympia, în Grecia, unde aveau loc Jocurile Olimpice antice. Această ceremonie a avut loc pe 16 aprilie. Apoi flacăra a ajuns la Atena pentru a se îmbarca pe Belem, o ambarcaţiune cu trei catarge, şi va traversa Marea Mediterană cu destinaţia Marsilia, unde va ajunge pe 8 mai. Pe 9 mai, Ziua Europei, flacăra olimpică va traversa Marsilia, în cadrul unei mari sărbători populare, purtată de sportivi din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene care vor participa la o ştafetă specială a torţei olimpice. România va fi reprezentată de doamna Ana-Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă, multiplă campioană mondială, o mare sportivă a României”, a afirmat Nicolas Warnery, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Ambasada Franţei.

Ana-Maria Brânză, acum consilieră a preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat că este la fel de emoţionată ca şi în perioada în care era în activitatea competiţională.

„Până acum vorbeam despre emoţiile pe care le are un sportiv înaintea Jocurilor Olimpice, acum am ocazia să fiu calificată din oficiu. Emoţiile sunt la fel de mari, poate chiar mai mari. Să fiu inclusă în acest proiect, în momentul în care Jocurile se întorc în Europa, este ceva excepţional şi sunt recunoscătoare Comitetului Olimpic şi Sportiv Român că îmi dă această ocazie să fiu la Marsilia, alături de sportivi din toate ţările europene, să purtăm flacăra olimpică. Ce am învăţat în ultimii doi ani este faptul că emoţiile să trăiesc mult mai intens de pe margine decât atunci când eşti direct implicat”, a afirmat fosta sportivă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: