Jordan Bardella, noul prezidențiabil al extremei dreapta franceze după condamnarea Marinei Le Pen

Sursa foto: Jordan Bardella

În vârstă de 29 de ani, popularul președinte al partidului de extremă dreapta Adunarea Națională (RN) Jordan Bardella se vede propulsat ca potențial candidat la scrutinul prezidențial francez din 2027, după ce mentorul său Marine Le Pen, lidera partidului, a fost declarată ineligibilă de către instanța judiciară, comentează luni AFP.

Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen, președinta formațiunii Adunarea Națională (RN – Rassemblement National), a fost condamnată luni la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată, ceea ce îi blochează candidatura la alegerile prezidențiale franceze din 2027, la o pedeapsă de patru ani de detenție, dintre care doi executați sub brățară electronică, și la o amendă de 100.000 de euro, pentru deturnare de fonduri.

”Cea care este executată este democrația franceză”, a reacționat Jordan Bardella. Traseul său politic a fost unul fulminant încă de la vârsta de 17 ani, în 2012, când a devenit membru al Frontului Național (FN), un partid co-fondat în 1972 de către Jean-Marie Le Pen, tatăl Marinei Le Pen.

Purtător de cuvânt al celei de-a treia campanii electorale pentru prezidențiale a liderei RN Marine Le Pen în 2022, Jordan Bardella s-a dovedit a fi pe cât de loial, pe atât de inevitabil, iar în noiembrie a fost ales la conducerea RN, partid care în premieră nu mai este condus de un membru al familiei Le Pen.

Însă tânărul lider, ce are 1,5 milioane de urmăritori pe TikTok, și cea care l-a promovat, Marine Le Pen, se completează reciproc și formează un duo inedit pe scena politică franceză, adaugă agenția de presă franceză.

Bardella aduce cu sine un nou electorat, astfel că toate categoriile socio-profesionale în mod tradițional ostile RN își oferă puțin câte puțin încrederea în acest partid.

”Tânărul bărbat cu alură de ginere ideal se afișează îngrijit și elegant în toate aparițiile. El nu este totuși exceptat de la critici interne’, așa cum amintește un articol din Le Monde referitor la ‘limitele metodei Bardella’. Cel care viza postul de premier după dizolvarea (parlamentului) din 2024 nu a reușit să-și facă partidul câștigător în legislative, chiar dacă RN a înregistrat în scor istoric în parlament”, menționează AFP.

Potrivit unui sondaj referitor la oamenii politici francezi, publicat luni, în clasamentul cotelor de adeziune Marine Le Pen (37%) se clasează pe prima poziție, iar Jordan Bardella pe a treia (35%).

În septembrie 2023, Marine Le Pen a anunțat că, dacă ea va ajunge președinte al Franței, îl va desemna premier pe Jordan Bardella. Tânărul politician poate însă visa el însuși la Elysee, încheie AFP.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: