Kathleen Kavalec: România va adera la Programul Visa Waiver la începutul anului 2025

Sursă foto: osce.org
Sursă foto: osce.org

Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat luni, la Oradea, că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program cel mai devreme la începutul anului 2025.

„Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla, dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun,” a declarat ambasadoarea SUA.

Aceasta s-a aflat luni la Oradea, pentru a vernisa expoziţia itinerantă „Noi, Poporul/We the People”, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.

Cele 30 de panouri mari, cu 150 de fotografii, realizate de-a lungul timpului, într-un sfert de secol, se vor putea admira, timp de aproape o lună, în faţa Primăriei Oradea.

„Numărul vizitatorilor acestei expoziţii va creşte exponenţial, mai cu seamă că perioada coincide şi cu zilele oraşului Oradea. Vă mulţumim pentru că aţi ales şi Oradea pentru a prezenta şi sărbători împreună parteneriatul strategic dintre SUA şi România,” a declarat primarul municipiului, Florin Birta, conform agerpres.ro.

După prezentarea expoziţiei în aer liber, de către curatorul Irina Hasnas Hubbard, a urmat deschiderea oficială care a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, cu scurte discursuri ale invitaţilor: ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Cristian Lazăr, primarul Municipiului Oradea, Florin Birta și prefectul Judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea.

„Sunt mândră de această expoziţie şi de prietenia, parteneriatul şi progresul pe care îl reprezintă. Şi sunt încântată să împărtăşesc acest sentiment cu voi toţi. După cum am menţionat, ‘Noi, Poporul’ celebrează cei peste 25 de ani de Parteneriat Strategic SUA-România şi călătoria pe care am făcut-o împreună în această perioadă. Titlul expoziţiei, ‘Noi, Poporul’, este inspirat de preambulul Constituţiei Statelor Unite ale Americii. Îl folosim pentru a celebra elementul uman care a făcut posibil tot ceea ce am reuşit împreună. Este potrivit, deoarece fundamentul pentru tot ceea ce am realizat în călătoria noastră împreună este reprezentat de relaţiile interumane dintre americani şi români. Călătoria noastră, cu progrese realizate în comun, aparţine ambelor noastre naţiuni şi fiecăruia dintre noi în parte,” a spus, în cuvântul său, ambasadoarea americană.

Potrivit acesteia, fotografiile şi textele din expoziţie spun povestea unei prietenii şi a unui parteneriat ce începe cu momentul anunţului Preşedintelui Clinton cu privire la Parteneriatul Strategic şi parcurge peste două decenii de progres comun.

„În 1997, Preşedintele Clinton le-a spus românilor: ‘Aţi câştigat respectul lumii pentru că aţi mers atât de departe, atât de repede şi pentru că aţi crezut în voi înşivă şi în viitorul vostru.’ Preşedintele Clinton a încurajat România spunând: ‘Continuaţi-vă drumul, viitorul vă aparţine.’ El a văzut potenţialul din România şi din poporul român şi importanţa unui parteneriat de neclintit între Statele Unite şi România. De atunci, România a făcut progrese lăudabile în ceea ce priveşte reforma democratică şi creşterea economică. România este un aliat NATO exemplar, contribuind cu trupe la operaţiunile multinaţionale din străinătate şi găzduind trupe NATO aici, în România. De asemenea, România a susţinut cu fermitate partenerii şi vecinii din Ucraina, care îşi apără ţara împotriva invaziei neprovocate şi brutale a lui Putin. România reuşeşte în continuare să-şi atingă potenţialul şi să-şi ducă la îndeplinire angajamentele,” a subliniat Kathleen Kavalec.

Subsecretarul de stat Cristian Lazăr a transmis mesajul şi salutul ministrului Raluca Turcan, afirmând că dincolo de aspectele diplomatice, de securitate, economice şi strategice, importante sunt şi au fost şi relaţiile culturale, pentru că „orice apropiere între popoare se face mai ales prin cultură.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL