Klaus Iohannis, întrevedere cu preşedintele Partidului Popular din Spania, Alberto Núñez Feijóo

Alberto Núñez Feijóo (PP)
Sursa foto: X (Twitter)

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, cu preşedintele Partidului Popular din Spania, Alberto Núñez Feijóo, sosit la Bucureşti pentru Congresul Partidului Popular European.

”Preşedintele Klaus Iohannis a avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Partidului Popular din Spania, Alberto Núñez Feijóo, cu prilejul Congresului PPE de la Bucureşti. În cadrul discuţiilor, a fost reconfirmată necesitatea asigurării unei forţe proeuropene puternice în viitorul Parlament European, în beneficiul Europei şi al cetăţenilor.”, a transmis, marţi seară, Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că, totodată, a fost subliniată cooperarea excelentă dintre România şi Spania, precum şi rolul important al comunităţii române în relaţiile bilaterale.

Zeci de lideri politici din Europa articipă în aceste zile la Congresul Partidului Popular European care are loc la Bucureşti.

În cursul zilei de miercuri, prima zi oficială a Congresului, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, dar şi preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă au întâlniri cu lideri politici sosiţi la Bucureşti.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL