Riscurile pe care ştirile false le au asupra parcursului democratic ne îndeamnă să rămânem vigilenţi şi pregătiţi pentru a le combate, apărând drepturile omului, valorile euroatlantice şi securitatea, a subliniat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis cu ocazia comemorării a 82 de ani de la Pogromul de la Iaşi.
Mesajul a fost prezentat de Cătălina Galer, consilier de stat în Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în cadrul evenimentelor comemorative organizate la Iaşi, scrie agerpres.ro.
„Rămân ferm angajat în consolidarea unei societăţi ghidate de compasiune, care respinge ura, stereotipurile şi discriminările de orice fel, şi îndemn autorităţile şi instituţiile responsabile să lupte împotriva manipulării trecutului şi împotriva extremismului. Aceste pericole şi riscurile pe care ştirile false le au asupra parcursului nostru democratic ne îndeamnă să rămânem vigilenţi şi pregătiţi pentru a le combate, apărând drepturile omului, valorile euroatlantice şi securitatea noastră”, a arătat şeful statului.
El a amintit că, în iunie 1941, Iaşiul „a devenit un loc al groazei şi al terorii, unde s-au desfăşurat orori de neimaginat, coordonate de autorităţile române împotriva propriilor cetăţeni”.
„La acea vreme, Guvernul condus de Ion Antonescu a luat o decizie care urma să aibă consecinţe catastrofale nu doar asupra comunităţii ieşene, ci şi asupra întregii Românii. Acte de o violenţă nemaiîntâlnită au fost dezlănţuite asupra evreilor din Iaşi. Scoşi în stradă din propriile case, jefuiţi, bătuţi cu barbarie, sufocaţi şi împuşcaţi, fără urme de remuşcare, de către militarii români şi chiar de unii civili, mii de evrei şi-au pierdut vieţile în cele mai crunte moduri posibile”, a completat Iohannis.
El a adăugat că „Trenurile morţii” din acea perioadă „rămân un capitol sumbru al istoriei noastre, care a lăsat răni adânci în conştiinţa naţională, cutremurându-ne şi astăzi”, iar mărturiile şocante ale supravieţuitorilor „demonstrează profunzimea şi atrocitatea crimelor la care au fost supuşi evreii ieşeni”.
În acest context, şeful statului a evidenţiat importanţa adevărului istoric, „pentru a sancţiona cu celeritate atitudinile şi comportamentele care pun în prezent sub semnul întrebării valorile umaniste şi drepturile fundamentale ale omului”.
„Acele momente sângeroase nu reprezintă doar o amintire sumbră, ci şi un prilej de reflecţie asupra a ceea ce putem face în prezent, astfel încât asemenea evenimente să nu mai aibă loc niciodată. Avem datoria să nu uităm victimele acestor tragedii, să nu-i uităm pe cei ale căror vieţi au fost curmate în mod brutal şi nedrept în propriile case, în curtea Chesturii, pe străzile Iaşiului şi în vagoanele trenurilor. Suntem în egală măsură responsabili şi faţă de generaţiile tinere, pentru a le transmite lecţiile dureroase din istoria poporului român şi a le învăţa despre consecinţele tragice, criminale, ale urii, ale rasismului, ale xenofobiei şi antisemitismului”, a arătat Klaus Iohannis.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News