La un an după lansarea în Statele Unite, Meta introduce recunoașterea facială în Europa

Sursă foto: Facebook

La un an după lansarea în Statele Unite, folosirea recunoașterii faciale pentru depistarea celor care imită persoane publice pe rețelele sociale deținute de Meta ajunge și în Uniunea Europeană.

Recunoașterea facială a început să fie folosită în anumite regiuni ale lumii de anul trecut pentru identificarea reclamelor frauduloase, care folosesc imaginea celebrităților pentru a încerca să vândă produse și servicii.

Aceeași tehnologie este folosită pentru a restabili accesul celor care au fost victime ale hackerilor și nu-și mai pot accesa conturile, după ce parola le-a fost schimbată.

Meta reinstaurează recunoașterea facială la mai mulți ani după ce a renunțat la folosirea acesteia, ca urmare a protestelor ample din partea oamenilor.

Acum, gigantul american evidențiază efectele benefice ale tehnologiei, arătând cu degetul spre numeroasele tentative de escrocherii și cazuri în care utilizatorii au pierdut accesul la conturi.

În Europa, noile măsuri de siguranță care folosesc recunoașterea facială sunt acum active pe Facebook, urmând să fie activate și pe Instagram în lunile care urmează.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: