Mai întâi, au aflat cât mai multe despre rolul pădurilor în viața oamenilor și importanța acestora pentru sănătatea noastră, apoi au învățat să planteze câteva tipuri de copaci.
Este vorba despre o serie de sesiuni educaționale urmate de plantări organizate pentru al treilea an consecutiv.
Anul acesta, peste 5700 de copii din 200 de școli, grădinițe și licee din toate zonele României au plantat 11.000 de puieți după ce au luat parte la atelierele despre păduri.
Cu un an înainte, în 2022, 237 de profesori au coordonat atelierele despre rolul arborilor, implicând 3928 de copii.
Astfel, prin intermediul programului Adoptă un Copac, Asociația Viitor Plus a trimis 14.000 de puieți de brad, molid, gorun, frasin, stejar roșu, ulm de Turkestan, păducel, sălcioară, cătină roșie, lemn câinesc către 281 grădinițe, școli și licee din toată țara, unde copiii au plantat împreună cu educatorii sau profesorii lor.
Iar în toamna lui 2021, peste 600 elevi din clasele 0-8 au participat la sesiunile educaționale, unde au învățat despre păduri și importanța acestora. Primele școli implicate au fost cele din comunitățile unde erau acțiuni de plantare în desfășurare, la Breasta, Bistreț, Celaru și Goicea, din județul Dolj, pentru a le inspira copiilor o atenție și o responsabilitate mai mare pentru păduri și natură.
Credit foto: facebook.com/Adoptă un copac
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News