Legea prin care redevenţele miniere pot constitui venituri la bugetele locale, promulgată

klaus iohannis
Sursa foto: Inquam / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care redevenţele miniere obţinute din activităţi de exploatare a apelor minerale pot constitui venituri la bugetele locale.

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 45¹ alin. (2) din Legea minelor nr.85/2003, în sensul includerii redevenţei miniere obţinute din activităţi de exploatare a apelor minerale terapeutice, în acelaşi regim derogatoriu de la prevederile art. 307 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, precum şi a redevenţei miniere obţinute prin concesionare, din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă şi a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, sub aspectul modalităţii de constituire a veniturilor la bugetele locale.

Legea vizează atragerea resurselor financiare la nivelul autorităţilor locale, care să permită staţiunilor balneare din ţară să realizeze oferte adecvate nevoilor turiştilor, la nivel de unităţi de cazare, de centre de sănătate, de pachete de servicii adiacente şi accesibilitate, în contextul prielnic de potenţială cerere internă şi internaţională, date fiind numeroasele resurse valorificabile, inclusiv ape curative de care dispun.

„Prin derogare de la art. 307 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, redevenţa minieră obţinută prin concesionare din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă, a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, a apelor minerale terapeutice şi a apelor termominerale se constituie venit după cum urmează: 35% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare, 45% la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare, 20% la bugetul de stat”, conform legii promulgate de către preşedintele Iohannis.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: