Cherecheş, despre scandalul mitei date de socrii săi: Faptul că nu apar în această poveste e evident

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat vineri, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook, că este evident că nu apare în povestea socrilor săi, cercetaţi de DNA după ce au încercat să o mituiasă pe mama judecătoarei din dosarul său. El a menţionat că nu ştie ce au avut în cap aceşti oameni, care au vrut să îi facă un cadou o astfel de chestiune. Edilul a mai precizat, referindu-se la flagrantul în care a fost prinsă soacra sa, că “ai impresia că justiţia e ca la piaţă” şi că “te trezeşti să învârţi prăjituri şi să le împachetezi în bani”.

“Faptul că nu apar în această poveste este evident, pentru că, din punctul meu de vedere, nu ştiu ce au avut oamenii ăştia in cap. Au vrut să-mi facă cadou o astfel de chestiune şi au considerat că cineva ar aprecia astfel de cadouri. Deci eu consider că din perspectiva mea ca şi cetatean, respectiv din perspectiva mea, ca şi primar al municipiului Baia Mare, din perspectiva mea, ca şi om care se afla la un moment final într-un dosar care urmează a fi evaluat şi a se realiza pronunţarea de către completul de judecată în care se află doamna judecător, afectată sau pusă în vreun fel sub o astfel de situaţie de către mamă, soacră şi aşa mai departe, aşa cum participantele la acel parcurs de la prăjituri la bani, la firme şi la tot felul de poveşti de gospodine….”, a afirmat primarul din Baia Mare într-un clip pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că nu ştie despre acest dosar mai mult decât scrie în presă.
“Dar, aşa cum au spus toate participantele, dar în special aşa cum a pronunţat doamna judecător care a făcut de data asta echipă bună cu DNA-ul, fiind un parcurs de cercetare pe care îl efectuează Direcţia Naţională Anticorupţie şi fiind un dosar penal aflat într o astfel de situaţie, nu pot să vă spun decât faptul că nu ştiu decât ceea ce aţi citit şi dumneavoastră din presă, înţelegând că este o urmărire penală sau un parcurs penal public”, a mai declarat primarul Cătălin Cherecheş.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: