Liberalii din Buzău strâng semnături pentru testarea legumelor, pentru „a aduce adevărul în piețe”

Legume
Sursă foto: Facebook

PNL a lansat o campanie de strângere de semnături pentru testarea legumelor în pieţe, iniţiativa luând naştere după ce o anchetă a procurorilor a arătat că mai multe persoane ar fi folosit substanţe chimice în afara normelor legale în agricultură, analizele arătând în cazul unor castraveţi că sunt neconformi consumului uman.

La nivelul municipiului Buzău au fost montate două corturi în care cetăţenii pot semna şi susţine iniţiativa.

„Dăm astăzi start campaniei noastre pentru strângerea de semnături pentru testarea legumelor în pieţe. Avem în desfăşurare o campanie de aproape trei luni, o campanie pentru conştientizarea decidenţilor locali şi a domnului primar Toma de a reuşi să introducă aceste testări în pieţele din Buzău. Am pornit pe trei direcţii, pe zona digitală, avem o petiţie care a strâns deja 300 de semnături, ceea ce ne-a încurajat ca astăzi să demarăm această campanie prin corturile pe care le-am instalat în municipiul Buzău şi pe de altă parte de luni vom începe door-to-door în fiecare cartier”, a declarat senatorul PNL Mircea Pufu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Liberalii propun administraţiei locale să încheie parteneriate cu instituţii specializate în cercetare ce deţin laboratoare în care pot fi supuse analizelor legumele vândute în pieţele agroalimentare.

„Domnul primar a catalogat această iniţiativă ca fiind populistă, nu este în niciun caz populistă, vorbim despre sănătatea noastră, despre sănătatea buzoienilor şi de ce nu despre sănătatea românilor. Vom merge cu acest dosar cu semnături către domnul primar. Soluţia trebuie să o găsească dânsul împreună cu serviciile din subordinea dânsului. Să nu uităm că avem la Buzău Banca de Gene, pentru care ne-am luptat să o operaţionalizăm şi acolo îşi desfăşoară activitatea renumiţi specialişti”, a mai precizat senatorul liberal.

Prefectul judeţului Buzău a declarat că susţine proiectul iar Primăria Municipiului Buzău s-ar putea inspira din demersurile similare pe care Primăria Braşov le-a demarat cu privire la testarea legumelor din pieţe.

„Un subiect care poate fi riscant, dar ni-l asumăm fără nicio problemă, pentru că cine nu are nimic de ascuns nu are de ce să se ferească de un astfel de subiect. Vă spun că dacă noi ne vom fi făcut treaba să aducem semnături să arătăm că buzoienii doresc aşa ceva şi se va ajunge la concluzia că la Primăria Buzău nu identifică soluţii, vă spunem că aceste soluţii deja au fost în mare parte aprobate la Braşov. Vrem să aducem adevărul în pieţele din Buzău şi faţă de buzoieni”, a afirmat prefectul Daniel Ţiclea.

O parte dintre buzoieni au semnat deja petiţia lansată de PNL.

„Sunt de acord cu testarea legumelor pentru că vreau să ştiu ce mâncăm. Am dubii, am avut şi am mai ales la roşii. Nu cred că au fost naturale, mi-a fost şi rău”, a declarat pentru AGERPRES Georgeta Cireşaru, semnatar al petiţiei.

La începutul lunii mai procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele au desfăşurat o anchetă privind folosirea de substanţe toxice pentru forţarea coacerii legumelor din sere şi solarii, în urma unor percheziţii ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău organizate pe raza judeţelor Buzău şi Ilfov.

„La data de 2 mai a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AESP) din Buzău şi Ilfov au pus în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară, în Buzău şi Ilfov, la persoane bănuite că utilizează sau revând substanţe toxice, în special în scopul coacerii premature a legumelor cultivate în spaţii protejate, de tip solar. În aceeaşi zi, poliţiştii Biroului AESP din Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din Giurgiu, au depistat în flagrant delict un bărbat, din Ilfov, în timp ce transporta 200 de sticle şi 210 pungi ce conţineau substanţe toxice şi produse de protecţia plantelor neomologate în România. Din investigaţii, a reieşit că acestea ar fi fost introduse în ţară, ilegal, în urmă cu puţin timp. În urma activităţilor, au fost descoperite şi ridicate 204 kilograme şi 356 de litri de substanţe toxice şi de protecţia plantelor neomologate, din care 16 kilograme şi 58 de litri de produse, cu termenul de valabilitate expirat. În cauză, se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, trafic de produse sau substanţe toxice, contrabandă calificată şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”, a anunţat la acea dată IPJ Buzău.

Ulterior, ancheta s-a desfăşurat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Pogoanele. Potrivit anchetatorilor, au fost prelevate probe de pe legumele presupuse a fi fost stropite de către suspecţi cu substanţe chimice neautorizate pentru a se coace într-un timp mai scurt. În urma analizelor a reieşit că în cazul tomatelor, concentraţia substanţelor nu a fost atât de mare încât să pericliteze sănătatea consumatorilor, în schimb în cazul a două probe prelevate de pe castraveţi, analizele au arătat că sunt neconformi pentru consum.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, trafic de produse sau substanţe toxice, contrabandă calificată şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri… În cadrul cercetărilor efectuate în cauza penală menţionată anterior, au fost ridicate de către organele de cercetare penală din solariile a trei suspecţi de pe raza localităţii Glodeanu Sărat probe de legume (tomate şi castraveţi), în vederea efectuării unei expertize de specialitate de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, pentru a se stabili dacă aceste produse alimentare erau contaminate ori nu cu substanţe chimice neautorizate.

În urma finalizării raportului de expertiză s-a constatat că în cazul unuia dintre suspecţi probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei. În cazul celui de al doilea suspect, probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei. Referitor la cel de-al treilea suspect, raportul de expertiză a evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice în probele ridicate, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

Potrivit anchetatorilor, indiferent de concentraţiile pe care le-au folosit, suspecţii se fac vinovaţi de utilizarea unor substanţe interzise.

„Precizăm faptul că simpla utilizare, indiferent de valoarea concentraţiei, a substanţelor chimice neautorizate, constituie infracţiunea de producere, livrare sau utilizare a îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, faptă prev. de art.98 alin.2 lit.f din O.U.G. nr.195/2005 rep. Menţionăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: