Liberalul Ion Dumitrel: Nu trebuie să ne fie rușine să fim patrioți

Sursa foto: Captură video

“Nu trebuie să ne fie rușine să fim patrioți”, a afirmat preşedintele Consiliului Judetean Alba, liberalul Ion Dumitrel, vineri seară, la Sibiu, în cadrul conferinței regionale „Europa în fiecare localitate”.

 “Visam acum 20 de ani la Europa în fiecare localitate, la vremea când pregăteam Alba pentru intrarea României în Uniunea Europeană. Am învățat să folosim fondurile europene în perioada de preaderare. Cei mai mulți liberali, deschizătorii de drumuri, au fost în regiunea centru. PNL e puternic în Regiunea Centru. România arată cum arată acum datorită muncii primarilor, datorită faptului că au atras fonduri europene.  Sunt convins că voi, tinerii, veți avea 3228 de tineri în administrația locală, dar asta va presupune multă muncă și prezență în teren. Noi le amintim mereu tinerilor din Alba de valorile PNL. Acele valori sunt și valorile PPE și ale Europei. Noi trebuie să respectăm aceste valori atunci când facem școli, spitale, autostrăzi. Voi trebuie să vi le însușiți dar trebuie să mergeți și către sufletul omului.

Nu trebuie să ne fie rușine să fim patrioți, nu trebuie să ne fie rușine cu tradițiile noastre, cu realizările noastre”, a spus Dumitrel.

Învățământul dual a pornit din regiunea centru: Brașov, Sibiu, Alba, a subliniat liberalul. “Ne-am luptat cu sistemul și am reușit. Iar acum tinerii pot munci într-o firmă mare din România sau din Europa”.

“Mie nu mi-e frică de nici un extremist. Eu cred în valorile noastre și în realizările acestui partid”, a mai spus el.

La conferinţa regională, un mesaj de suflet pentru tinerii liberali a venit de la Daniela Cîmpean, preşedinta CJ Sibiu.

“Oriunde ai merge vezi investiții făcute din fonduri europene, deci bine ați venit dragi tineri, bine ați venit acasă! Aş vrea să vă transmit un mesaj din suflet, un mesaj în care aş vrea să vă arăt ce reprezintă tinerii pentru noi în politică şi administraţie. Am bucuria de a fi lider al unui județ care are în administrațiile locale și în cea județeană aleși tineri, așa cum sunteți voi”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL