Ligia Deca: Lucrările la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor putea fi văzute înainte de contestații

Sursa foto: Ligia Deca

Ministerul Educației a lansat în consultare publică Ordinul privind organizarea şi desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 – 2025 și Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2025.

Principalele modificări propuse sunt posibilitatea vizualizării lucrărilor după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de contestații, atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat; devansarea examenelor, respectiv competențe bacalaureat – perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025; probe scrise (EN VIII și bacalaureat 2025) încheiate înainte de finalul lunii iunie; publicarea, alături de calendarele examenelor, și a calendarelor simulărilor examenelor naționale (EN VIII și bacalaureat 2025), așa cum transmite Ministerul Educației.

“Ca răspuns la solicitări – atât cele primite la Ministerul Educației, cât și cele exprimate în spațiul public – luăm în calcul vizualizarea lucrărilor scrise la evaluarea națională și bacalaureat 2025, înainte de depunerea contestațiilor. (…) Stimați profesori și părinți, am ținut cont de sugestiile dumneavoastră ca datele simulărilor pentru evaluarea națională și bacalaureat să fie publicate mai devreme. Prin urmare, ca noutate față de anii școlari trecuți, stabilim datele simulărilor naționale înainte de începerea anului școlar“, a precizat Ligia Deca, ministrul Educației.

Prin modificările propuse, Deca răspunde elevilor, părinților și profesorilor care au solicitat în fiecare an ca lucrările de examen să poată fi văzute și astfel eventualele contestații să fie fundamentate. Precizăm că până la această modificare, contestarea notei obținute se făcea pe baza a ceea ce își amintea elevul că a scris în lucrare.

Ministerul Educației propune o premieră, așadar, așa cum transmit reprezentanții elevilor. Mai multe organizații au trimis solicitări Ministerului Educației în acest an pentru a rezolva această problemă reală a candidaților la examenele naționale.

La fel de important este și faptul că examenele pentru absolvenții de clasa a VIII-a, cât și pentru cei de liceu, se vor desfășura până la finalul lunii iunie 2025, conform proiectului Ministerului Educației aflat în dezbatere publică. De asemenea, această modificare vine ca urmare a solicitărilor din acest an în care probele de EN și BAC au fost susținute în zile caniculare și în multe școli fără aer condiționat.

Mai mult, datele simulărilor naționale vor fi știute anul acesta școlar înainte de începerea cursurilor, o noutate care vine în sprijinul elevilor, dar și a profesorilor de la clasă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: