Ligia Deca: Studenții au reducere de 90% pe transportul feroviar

Sursa foto: Captură Video

Ministrul educaţiei, Ligia Deca anunţă, vineri, că studenţii vor avea reducere de 90% pe transportul feroviar. Se majorează şi vârsta până la care se acordă facilitatea, până la 30 de ani.

„Astăzi în cadrul şedinţei de Guvern au fost aprobate trei hotărâri de guvern importante pentru debutul anului şcolar şi în perspectivă pentru începutul anului universitar. O primă hotărâre de guvern vizează transportul elevilor şi reducerile acordate. Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat beneficiază de gratuitate la serviciile de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul precum şi feroviar, pentru toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar”, a anunţat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a precizat că au fost stabilite facilităţi suplimentare la transportul elevilor, faţă de ceea ce a fost până acum, prin introducerea unei noi categorii de beneficiari la gratuitate privind transportul, şi anume şcolile înscrise în registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin.

„De asemenea, s-a prevăzut că elevii din învăţământul preuniversitar care locuiesc şi învaţă în judeţul Ilfov beneficiază de gratuitate la transportul cu metroul”, a precizat Deca.

Ea a menţionat că pentru transportul feroviar, operatorii de transport vor emite elevilor titluri de călători pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a pe orice relaţie de călătorie, pe perioada anului şcolar. În ceea ce priveşte transportul cu metroul, gratuitatea se acordă în baza unui abonament lunar tot pe parcursul anului şcolar iar decontarea de face din bugetul Ministerului Transporturilor.

„În ceea ce priveşte gratuitatea la transportul public local şi metropolitan rutier, judeţean şi interjudeţean, elevii buneficiază de transport public între localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi”, a afirmat ministrul, precizând că în cazul în care nu există serviciu de transport public şi nici transport al unităţii de învăţământ sau al administraţiei locale, se vor acorda sume forfetare, cum se acorda în cazul navetei. În acest caz, acordarea gratuităţii se face prin decontarea de la bugetul Ministerului Educaţiei.

„În primul rând creşte procentul de acoperire al abonamentelor, reducere de 90% faţă de 50% cât era anterior, pentru toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, pentru studenţii români înmatriculaţi la forma învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior şi Academia Română”, a arătat ministrul.

Ligia Deca a arătat că se majorează şi vârsta până la care se acordă aceste facilităţi, până la 30 de ani iar pentru studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, sau cei proveniţi din centrele de plasament beneficiază de gratuitate la toate categoriile de trenuri, pe tot parcursul anului calendaristic.

 

 

 

 

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: