Zeci de oficialităţi participă marţi dimineaţă la o primă inaugurare a terminalul 4 al Aeroportului Iaşi, investiţie realizată cu fonduri europene.“Muritorii de rând” mai au de asteptat – terminalul va fi deschis începând cu sfârşitul lunii martie.
Sunt prezenți la festivități: Nicolae Ciucă, președintele PNL, miniștrii Lucian Bode, Raluca Turcan, Adrian Vestea, președintele CJ Costel Alexe, primarul Mihai Chirica, Cristian Diaconescu (PMP), rectorul Tudorel Toader.
Printre cei prezenți se numără Rareș Bogdan, Vasile Blaga, europarlamentari PNL, Varujan Vosganian, fost deputat de Iași, fostul prefect Marian Serbescu, primari din județ, între care cel de la Pașcani, Marius Pintilie.
Cel mai important mesaj vine însă din prezentarea T4, înregistrare care îi întâmpină pe invitați și care precizează ca terminalul de pasageri se va deschide pe 31 martie, odată cu intrarea României în Spațiul Schengen aero.
După ce toată lumea a intrat în sală, festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat, a Horei Unirii și a altor cântece de către corul Filarmonicii Moldova.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News