Zeci de credincioşi participă, luni, la funeraliile Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice din România, Lucian Mureşan, care a încetat din viaţă săptămâna trecută, joi. Printre cei care iau parte la slujba de înmormântare se numără şi fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, iar la funeralii este aşteptat şi preşedintele Nicuşor Dan. Sâmbătă, premierul Ilie Bolojan s-a aflat la Blaj, în semn de respect faţă de Biserica Greco-Catolică şi faţă de cardinalul Lucian Mureşan.
Zeci de oameni s-au adunat, luni, în faţa catedralei din Blaj, unde are loc slujba de înmormântare a Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România. Credincioşii de toate vârstele au mers să asiste, din afara catedralei, la ceremonie. Unii dintre cei care vor să asiste la funeralii au adus cu ei scaune, slujba fiind transmisă pe ecrane amplasate în afara lăcaşului de cult.
În interiorul catedralei se află şi fostul procuror general al României, Augustin Lazăr.
Ceremonia început luni, la ora 11:00, cu Liturghia, la care şi-au anunţat prezenţa Eminenţa Sa Claudio Cardinal Gugerotti, Prefect al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale, Excelenţa Sa Giampero Gloder, Nunţiu Apostolic, a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, dar şi episcopi romano-catolici din România, numeroşi ierarhi şi delegaţi din străinătate, precum şi autorităţi civile şi militare.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News