Consiliul Național Secuiesc (CNS) a hotărât sâmbătă, la Târgu Mureș, că va fi reprezentat în Parlamentul României și în afacerile UE de 4 delegați și va avea însărcinați cu promovarea formațiunii și gestionarea simbolurilor secuiești, transmite agenția MTI, citată de hirado.hu. Printre obiectivele acestora se numără promovarea unor proiecte legislative, precum statutul de autonomie a regiunii, organizarea de evenimente cu specific secuiesc, promovarea simbolurilor secuiești și arborarea de steaguri în tot Ținutul Secuiesc. De asemenea, delegaţii CNS au adoptat şi o declaraţie privind Regiunea Autonomă Maghiară, în care se opun modificărilor făcute cu zeci de ani în urmă asupra graniţelor regiunii și desfiinţării acesteia.
În cadrul celei de-a 24-a Adunări a Delegaților, care a avut loc sâmbătă la Târgu Mureș, au fost create 4 funcții noi.
Deputatul József Kulcsár-Terza a fost ales în funcţia de delegat din partea CNS în Parlamentul României. Fostul politician al Partidului Civic Maghiar (PCM), care în prezent este preşedintele interimar al nou înfiinţatei Forţe Civice Maghiare (FCM), a ajuns în Camera Deputaţilor pe lista electorală a UDMR, mai notează sursa citată.
Acesta va trebui ca pe durata mandatului să să prezinte obiectivele CNS în faţa legislativului român şi să înainteze proiecte de legi, cum ar fi statutul de autonomie elaborat de CNS. O altă sarcină care îi revine este de a adresa interpelări membrilor Guvernului României şi de a organiza de evenimente în Parlamentul de la Bucureşti. Mandatul său coincide cu durata mandatului său parlamentar.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News