Locurile de muncă cele mai căutate de către angajatorii din UE

Sursa foto: unsplash

Un grafic făcut pe baza datelor Eurostat și analizat de Profit.ro prezintă cele mai căutate locuri de muncă în UE, după o monitorizare timp de un an a numărului anunțurilor online de angajare.

Eurostat a analizat sute de site-uri de recrutare în 2023, iar concluzia este că Europa caută cel mai mult specialiști în IT. Această categorie înseamnă aproape orice ține de IT: de la suport tehnic și depanare, până la instalarea și întreținerea rețelelor și dispozitivelor.

Aproape una din zece oferte de angajare din baza de date a Eurostat a fost pentru un specialist în Tehnologia informației și comunicațiilor (IT&C). În cifre absolute, aceasta înseamnă aproximativ 871.000 de anunțuri în 2023.

Aproape 10% din totalul anunțurilor sunt pentru specialiști IT&C, iar dezvoltatorii software ocupă locul 2, cu 515.000 de posturi. Cifrele Eurostat reflectă dependența crescută de tehnologie și deficitul de competențe digitale pe piața muncii. UE încearcă să evolueze digital, dar cererea depășește în continuare oferta.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: