Lovitură de teatru! Legea antifumat a fost MODIFICATĂ

Legea antifumat a fost modificată in ceea ce privește spatiile în care se poate fuma.

Astfel, potrivit noilor modificări în ceea ce privește legea antifumat, fumatul la terase ar putea deveni legal din nou în luna mai.

Actuala lege antifumat ce se va aplica din 16 martie interzice practicarea acestui viciu la terasele acoperite şi delimitate de cel puţin doi pereţi, potrivit Romaniatv.net

Astfel că Guvernul, realizând absurdul situaţiei, vrea să modifice legea deja publicată în monitorul oficial, însă va face acest lucru abia în luna mai cand se vor aplica prevederile Uniunii Europene care interzic ţigările aromate.

 

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: