Tribunalul Vaslui a decis, miercuri, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului la domiciliu pentru 30 de zile în cazul expertului Radu Judele, inculpat alături de Dumitru Buzatu într-un dosar care vizează fapte de corupţie.
Decizia, care nu este definitivă, vine ca urmare a faptului că Radu Judele a discutat cu unul dintre martorii din dosar, chiar pe holul tribunalului Vaslui, la termenul de pe 28 aprilie, deşi avea interdicţia de a comunica cu acesta direct sau indirect.
„Înlocuieşte măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 32 din 21.03.2024 pronunţată în dosarul nr. 2562/89/2023/a1.7 al Tribunalului Vaslui, faţă de inculpatul Judele Radu cu măsura arestului la domiciliu, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii”, se arată în decizia instanţei, conform AGERPRES.
Radu Judele nu are voie să părăsească imobilul din municipiul Iaşi şi nici să comunice cu inculpatul Dumitru Buzatu şi cu o serie de martori din dosar.
La termenul care a avut loc, luni, la Tribunalul Vaslui, a fost vizionată o înregistrare de la termenul anterior, în care se vede cum, în faţa sălii de judecată, inculpatul Radu Judele s-a apropiat de un martor cu care nu avea voie să comunice şi a vorbit cu acesta pentru scurt timp, instanţa urmând să se pronunţe, marţi, cu privire la înlocuirea controlului judiciar.
„Doar am salutat. Nu mi-am imaginat că s-ar putea interpreta. Consider că a fost o întâlnire accidentală în faţa sălii de judecată”, a afirmat Radu Judele în faţa instanţei
Procurorul DNA a precizat că întâlnirea celor doi a durat aproximativ 30 de secunde, motiv pentru care nu s-ar putea considera că a fost una accidentală. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public a invocat faptul că inculpatul a iniţiat întâlnirea şi că ar fi avut astfel o atitudine sfidătoare faţă de organele judiciare.
Avocatul Liviu Bran, a precizat că inculpatul Radu Judele nu a greşit cu nimic salutând martorul din dosar şi a subliniat că întâlnirea a avut loc în cadrul procesului, pe holul tribunalului, lucru care nu ar trebui să ridice vreo suspiciune.
„Nu s-a întâlnit în alt cadru decât cel procesual. (…) Suntem oameni, nu animale, ne salutăm. Cred ca încă suntem normali din toate punctele de vedere. A spune ca acest om a încălcat o dispoziţie printr-un simplu salut, este absurd. Are dreptul la viaţă, la demnitate, nu putem sa-i călcăm acest drept”, a afirmat apărătorul lui Judele.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News